Merg pe strazi si vad lucruri pe care acum 6 luni nici nu mi le puteam inchipui. Vad crapaturi adanci, buiandrugi lipsa, astereli cazute, sparte, rupte, burlane ruginite. Si nici nu stiu ce-i mai rau, asta sau casele portocalizate. Si totusi vad atatea lucruri frumoase. Un colt de geam, un cremon ascuns sub straturi de vopsea, o copertina de tabla cu 1 singur ochi intreg, tesute cu grija in piatra sau metal.

Intr-un mod ciudat am inteles apasarea comunismului in usile cu zavoare grele pe interior folosite cand familii intregi au fost fortate sa traiasca in cateva camere cu o bucatarie comuna sau in atitudinea nepasatoare fata de lucruri, in starea de ne-miscare si non-actiune, in starea de e bine si asa, de eterna nepasare. Ani si ani de lipsa de proprietate au lasat case frumoase intr-o stare dureroasa, termopanizate si portocalizate.

Am pornit la reparatii cu gandul sa pastrez cat pot de mult din lucrurile vechi si frumoase si totusi stiam ca unele lucruri nu se mai pot repara pentru ca pur si simplu nu mai stie sau vrea nimeni. Dar am avut noroc si am gasit pe cineva care stie sa repare sgraffito desi parea imposibil. Iar pentru restul, lucrurile pe care nu le face nimeni, rabdare, rabdare, rabdare. Sub straturi de mizerie am gasit atatea lucruri frumoase. Din tocuri de geamuri de aruncat au iesit geamuri lacuite cu patina, din cremoane si clante cu 3 straturi de vopsele au iesit modele si alama si de sub mocheta si lipici odios a iesit mozaic.

Related posts:

1. Mici reparatii In timp ce unii s-au apucat de facut lucruri frumoase...