Len

Daca ar fi sa caracterizez cumva mersul prin oras de azi o singura chestie imi vine in cap: marmelada noroioasa. Asta ca sa nu fiu prea scarbos.

… Om de vanzari

Atras de vanzari, responsabil si cu bun simt, motivat mai mult de rezultate si un mod de lucru flexibil decat de rutina zilnica. Optimist(a). Cu deschidere spre tehnologie. (more…)

To you who reads this I wish you a Merry Christmas and a Happy New Year!

Craciun fericit/Merry Christmas

Prima limita este cea a omului de vanzari care de fapt n-are nici o legatura cu vanzarile. “Vanzatoarea” de la magazin nu face vanzari, ea doar infaptuieste actul contabil de a incasa bani si emite un bon. Limita e evidenta si imediata si porneste de la ranjetul de dispret si se limiteaza la mutenia in a da orice detaliu.

A doua limita este cea a celui care nu intelege limita bunului simt. Apreciez ca vrei sa-ti vinzi marfa, ca o lauzi, ca-mi dai detalii. Te apreciez mai mult decat pe vanzatorul mut pentru ca stiu ca e greu dar dupa ce ai dat toata informatia fa un pas in spate si asteapta. Si nu incerca in nici un caz sa ma iei de prost. Daca sunt informat cat de cat si-mi spui tu cum mi se va potrivii cu siguranta si paltonul cu 2 numere mai mari ai putea sa intelegi cand sa te opresti. Nu te acuz ca incerci sa-mi vinzi dar nu trage de mine cand am zis nu.

Bineinteles aici am vorbit doar de vanzari catre persoane fizice, de obicei in magazin, restul e altceva.

A fost o data ca niciodata un mos si o baba. Si mosul si baba aveau un fecior. De mic feciorul era cam bolnavicios. Si baba ii dadu un termometru. Era un termometru special, din sticla cu o nestemata argintie care arata temperatura. Asa feciorul isi stia totdeauna temperatura si cand sa ia paracetamol.

Feciorul crescu, crescu si uita sa-si ia temperatura. Intr-o zi, cand se trezi, feciorul era bolnav. Cauta termometrul peste tot si nu-l gasi. Intoarse oale, cutii cautand termometrul. Se duse la farmacie sa cumpere un termometru. Isi cumpara un termometru cu 2 galbeni si-si lua temperatura si paracetamulul si se facu bine. Dar feciorul nu avu grija de termometru si-l pierdu.

Anii trecura si intr-o zi feciorul era iar bolnav. Fara griji se duse iar la farmacie si farmacista spana/rosie/verde incerca sa-i vanda un termometru care costa 30 de galbeni. Feciorul nu intelese si farmacista ii explica ca nu mai exista termometre decat digitale, cu ecran si baterii. Feciorul nu-si lua termometru, se duse acasa si bolii cateva zile bune.

Morala povestii este: aveti grija de termometre ca nu mai exista decat din alea digitale, cu ecran si baterie. Cand esti bolnav trebuie mai intai sa te duci sa cumperi baterie pentru termometru.

Astazi dupa prea multe ore albastre in care n-am visat decat o amandina m-am instalat la coada la cofetarie doar ca sa aud urmatoarea discutie:

mama: ce tort vrei sa-ti ia mama?

baiatul (cel mult 10 ani): cel mai scump.

… dupa putina gandire: mai bine mi-l iei pe asta de 35 (lei/kg) si-mi dai mie 5 lei diferenta

… dupa inca putina gandire: dar sa-mi iei si o sampanie, dar nu din aia de copii, doar nu beau eu sampanie de copii. O vreau pe aia ce-a mai scumpa in sticla cea mai mare.

Tot sa ai un copil din asta care apreciaza valoarea lucrurilor si stie ce vrea. Daca nici un tort nu mai inseamna dacat bani …

Dupa aproape trei zile de somn la un moment dat m-am trezit. Bucati din vise agitate atarnau pe perete.

O dara luminoasa printre pleoape transformata intr-un pitic uracios si pufos cu un fes alb.

O imagine neclara, o umbra pixelizata a unui mechanism infernal, zgomotos, probabil cineva turand o masina la colt.

O foame, o pofta, ceva dulce, cu crusta de zahar si ciocolata, prabusindu-se alb peste mine.

Bucati de perete, munca, cursuri de schimb, albe, cu ochii incetosati.

Orele nu mai sunt albastre, totul e invaluit in ochi alburii, plini de ceata, oboseala de ne-oboseala.

In jurul gatului mi-a crescut un guler din piele maronie. Umflat si stramt nu ma lasa sa dorm. Ma invart, ma intorc fara sa scap de el. Ba pe fata, ba pe spate, ba pe stanga, ba pe dreapta. Gulerul umflat ca un nod in afara gatului. Pe dreapta. Ma intind spre telefonul de langa pat. Il deschid cu greu si raman minunat de reflexele albastre ale ecranului. Cercuri albastre de diferite nuante se misca pe ecranul care acum, in intuneric, pare gigantic. As vrea sa sun pe cineva.

Adorm din nou un pic, indoit la mijloc de gulerul umflat. Multe broaste bolborosesc pe undeva. Deschid din nou telefonul si sunt din nou cuprins de magia albastra. Nu sunt in stare sa sun sau sa fac nimic. Stau rezemat in guler cu ochii atintiti la cercurile care se misca, albastre.

Incerc sa ma ridic. Imposibil. Fiecare incheietura e un punct de durere. As putea desena foarte usor cu albastru locul unde fiecare osisor al capului se intersecteaza cu toate celelate osisoare. Ma invart un pic cat sa las picioarele sa cada din pat. Ma ridic in fund apoi si la sfarsit ridic si capul, balast inutil de durere. Am ramas asezat pe marginea patului. Cu un ultim efort ma ridic in picioare doar pentru a vedea un perete apropiindu-se cu viteza, apoi o usa deschizandu-se in graba si o treapta finala.

Sunt cumva asezat pe un scaun din bucatarie. Fac un efort sa ma intorc ca sa cad din nou in pat. Poate o ora, sau cateva minute dupa deschid din nou telefonul. Mi-e imposibil sa-mi aduc aminte cat era ceasul data trecuta. Acum e 7:10. Dau un telefon. Ma intind sa caut termometru. Cutia cu medicamente cade jos. Caut printre medicamentele imprastiate, pun termometrul si adorm la loc. Cand ma trezesc imi aduc aminte de termometru. Il scot, am aproape 38.

Ma ridic din nou, trag peste mine un pantalon larg dintr-o cutie care cade pe jos si o geaca si mai larga si pornesc spre farmacie. Trec din intamplare prin fata oglinzii doar ca sa vad o fata alba incremenita. Ma intreb daca oamenii care trec pe langa mine se uita cu groaza. E un pic racoare, m-am trezit un pic. Cred ca fac 15 minute pana la colt doar ca sa gasesc cuvantul “inventar” scris pe usa farmaciei. Cealalta pare la ani lumina departare. Ajung si cer niste pastile. Farmacista, noua, in probe, imi zice: “stiti, sunt antibiotice, vi le-a recomandat cineva?”. “Cineva de incredere” ii zic fara sa ma gandesc. Raspunsul a fost bun, incearca sa-mi vanda ceva si pentru imunitate dar nu ma las, imi mai iau doar niste ceaiuri. Ajung inapoi acasa unde cad din nou in pat.

Dupa un timp ma trezesc din nou. Incerc sa ma misc, inclestat in incheieturi de durere. Nici macar nu eram in pat ci pe canapea. Inchid usa ramasa deschisa, iau o pastila, ma dezbrac de hainele de lume aruncandu-le prin jur si ma duc in pat, cel adevarat de data asta.

Din cand in cand ma mai trezesc, parca imi fac un ceai. Dorm din nou. Oameni trec pe langa mine, ingrijorati. Ii aud ca prin vis. Vin si pleaca printre crampeie de somn. Stau ca o omida in asternuturile albe, pufoase. Ba pe spate, ba pe fata, ba la stanga, ba la dreapta. Cand ma trezesc mai serios e aproape 16:00. A doua pastila. Ma ridic, mai beau un ceai, schimb un tricou si dorm. Am 4 tricouri pe care le reciclez la transpirat.

Aud ceva despre animale la televizor, ma suna cineva. imi e imposibil sa inteleg ce vrea, i-am livrat ceva ieri si are intrebari, ma suna de peste tari. Incerc sa-i explic ca sunt mort, bolnav, sa ma lase in pace. Ma trezesc din nou pe la 11 si ceva, din nou vremea pentru pastila.

Stau la un chiosc si vreau sa cumpar 2 inghetate mars mari si una mica. Costa 17 lei si n-am decat 20 lei, omul n-are rest. Ce ma fac?

Aveam o lanterna magica, mi-am uitat-o in clasa celalta, ma intorc sa o caut prin scoala cea veche, clasa e plina, vad eu prin peretii transparenti. Il vad pana si pe colegul Popescu care arunca cu bilute de hartie spre profesor.

Stau in baie, apa e calda, bine. Prin aburii care se sparg vad o crapatura mica, mica. Ma uit in crapatura care devine mai larga, mai larga. Peretele e crapat cu totul, bucati cad. In spate ramane o bucata mare de rigips verde, de baie. In spatele ei e cealalta camera, patul in care dorm.

Stau intr-o balta cu broaste care bulbucesc ochii si clabuci de sapun. Inghit balta si nu mai aud decat bulbucii dinautru. Mi-e foame. Ma trezesc. E aproape 8:00, ora pentru o noua pastila. Prin jur vad aburi albastrii de boala iesind din tricourile imprastiate prin camera. Dau drumul la geam si ma intind din nou in pat.

Ce vrei sa te faci cand vei fi mare, puiule?

Vreau sa ma fac functionar, mami

Cum asa puiule?

Da mami, la o companie de renume, la o multinationala, la o banca

Si ce face un functionar, puiule?

Pai se duce de dimineata, sta acolo toata ziua si pe urma se intoarce. Nu trebuie sa faca nimic, ia un salariu bun, are o masina mare.

Ai inteles puiule. E bine. (more…)