Len

Daca ar fi sa caracterizez cumva mersul prin oras de azi o singura chestie imi vine in cap: marmelada noroioasa. Asta ca sa nu fiu prea scarbos.

Felinar

Fulgi de zapada

(more…)

Capitala bucuriei

(more…)

A fost o data ca niciodata un mos si o baba. Si mosul si baba aveau un fecior. De mic feciorul era cam bolnavicios. Si baba ii dadu un termometru. Era un termometru special, din sticla cu o nestemata argintie care arata temperatura. Asa feciorul isi stia totdeauna temperatura si cand sa ia paracetamol.

Feciorul crescu, crescu si uita sa-si ia temperatura. Intr-o zi, cand se trezi, feciorul era bolnav. Cauta termometrul peste tot si nu-l gasi. Intoarse oale, cutii cautand termometrul. Se duse la farmacie sa cumpere un termometru. Isi cumpara un termometru cu 2 galbeni si-si lua temperatura si paracetamulul si se facu bine. Dar feciorul nu avu grija de termometru si-l pierdu.

Anii trecura si intr-o zi feciorul era iar bolnav. Fara griji se duse iar la farmacie si farmacista spana/rosie/verde incerca sa-i vanda un termometru care costa 30 de galbeni. Feciorul nu intelese si farmacista ii explica ca nu mai exista termometre decat digitale, cu ecran si baterii. Feciorul nu-si lua termometru, se duse acasa si bolii cateva zile bune.

Morala povestii este: aveti grija de termometre ca nu mai exista decat din alea digitale, cu ecran si baterie. Cand esti bolnav trebuie mai intai sa te duci sa cumperi baterie pentru termometru.

Astazi dupa prea multe ore albastre in care n-am visat decat o amandina m-am instalat la coada la cofetarie doar ca sa aud urmatoarea discutie:

mama: ce tort vrei sa-ti ia mama?

baiatul (cel mult 10 ani): cel mai scump.

… dupa putina gandire: mai bine mi-l iei pe asta de 35 (lei/kg) si-mi dai mie 5 lei diferenta

… dupa inca putina gandire: dar sa-mi iei si o sampanie, dar nu din aia de copii, doar nu beau eu sampanie de copii. O vreau pe aia ce-a mai scumpa in sticla cea mai mare.

Tot sa ai un copil din asta care apreciaza valoarea lucrurilor si stie ce vrea. Daca nici un tort nu mai inseamna dacat bani …

Ce vrei sa te faci cand vei fi mare, puiule?

Vreau sa ma fac functionar, mami

Cum asa puiule?

Da mami, la o companie de renume, la o multinationala, la o banca

Si ce face un functionar, puiule?

Pai se duce de dimineata, sta acolo toata ziua si pe urma se intoarce. Nu trebuie sa faca nimic, ia un salariu bun, are o masina mare.

Ai inteles puiule. E bine. (more…)

Spre deosebire de doamna S, care nu intelege de lucrurile nu se mai fac “bine” se poate spune ca am pornit in cautarea unei echipe cu niste standarde un pic mai joase. Nu ma asteptam sa gasesc usor sau foarte ieftin sau lucrurile sa se faca fara o constanta monitorizare. De fapt ma asteptam sa trebuiasca probabil sa schimb cel putin o echipa. Nefiind vorba de o “zugraveala” ci de ceva un pic mai complex cu pasi, etaje, zone, coordonari nu e de mirare ca am vazut/vorbit cu cel putin 8 echipe. De la mesterul smecherul care n-are nici schela si va face totul singur pana la firma care nu se oboseste sa vina sa vada ca sa trimita un deviz/estimare. Cert e ca anul trecut, prin august, cand am pornit toata nebunia n-am reusit sa gasesc pe nimeni. Am amanat asadar totul pentru anul asta, uitand de problema pana la 01 februarie cand situatia a fost un pic schimbata cu criza si iesirea din iarna. Asa ca am taiat de pe lista: mescherul, oferta cea mai scumpa si cea mai ieftina si am ales echipa lui V. Trebuie sa recunosc ca am ales ca mi-a placut omul, mi s-a parut ca se poate vorbi clar cu el, a avut mail pe care si-l si foloseste si nu mi-a cerut nici un avans.

Asa ca toata agitatia a pornit si a aparut si echipa: Nea Ion, Nelu, Nepotu, Mihai si Lucian. Nea Ion e mai batran si se pricepe la tamplarie si betoane dar se enerveaza repede si n-a lucrat decat la inceput. Nelu era mai tacut la inceput dar pana la urma, cand V l-a facut responsabil de santier aici a luat foarte in serios aceasta responsabilitate. Pana la urma el a lucrat cel mai mult aici, cu Nepotu. Nepotu e bun la toate, in special la tencuit si driscuit dar cand face o boacana toti il striga Cioara spre supararea lui Nea Ion. Mihai ar cam face treaba de mantuiala daca Nelu n-ar verifica tot ce face iar Lucian a lucrat doar un pic, stie sa faca glafuri si chestii de migala dar doar daca il verifici bine altfel s-ar da deoparte cu Mihai.

Ce-or fi crezut oamenii astia despre mine nu prea stiu dar cert e ca s-au obisnuit cu cateva reguli simple: orice etapa trebuie validata, daca e vreo problema ma cheama si oricum stau tot timpul pe capul lor. Cert e ca ceva n-au inteles, fie cum dau jos costumul si ma sui cu ei pe schela, fie cum ma apuc si curat vopseaua de pe lemnarie sau scara de adeziv asa ca intr-un final Nelu mi-a marturisit ca sunt un sef ciudat caruia nu-i e frica sa faca chestii. Treaba buna as zice care m-a flatat nitel dar pe care am si folosit-o ca sa le stranesc un pic orgoliul asa ca inainte de plecare, la intrebarea: “te caracterizeaza lucrarea asta Nelule?” mi-au facut din proprie initiativa tot balconul ca sa fiu multumit de ei. Si trebuie sa recunosc ca multumit am fost, atat de multumit incat ma intrebam uneori oare cu ce m-au pacalit de nu le gasesc problema. Ah, dar sa nu exageram, ca probleme au fost, dar fie standardele mele nu sunt ca ale doamnei S fie definesc rezultatul prea mult nu in termeni absoluti ci prin cost -> rezultat. Si in plus inteleg ca unele lucruri nu se pot face oricat ai plati si le-am facut singur [dar despre asta in alt post].

Asa ca in final as putea zice ca am avut noroc, lucrurile s-au insiruit bine. Si da, a fost un pret dar l-am platit la final, m-am trezit in fiecare zi la 6:30, am stat cu ei 95% din timp, am si lucrat cat de cat la ale mele, am stat in praf si mizerie dar ma asteptam la toate astea. Cert e ca a fost si fun sa-i ascult pe Nelu si Nepotu vorbind de Cleopatra si Vatican. De mirare? Nu, caci dupa program si Nelu si Nepotu se uita la Discovery si a doua zi Nelu il intreaba pe Nepotu: Nepoate, cine a fost Cleopatra? Nepotul se face ca nu stie si de acolo un amuzament colosal. Sau: Nepoate, ce stat e de fapt 2, stat in stat? Asta ca distractie in timp ce driscuie cu spor. Nelu a fost prin Spania pe unde a facut el ceva de s-a intors si a invatat ca in fiecare zi la 12 sa ia pranzul si uneori il invidiez pentru asta caci pentru mine era o mica fereastra de liniste sa mai lucrez un pic.

In final revin la noroc, sau poate a fost o alegere buna iar domnul D si domnul V au fost si ei de acord cu mine incat l-au luat pe Nelu si Nepotu sa lucreze si la ei, macar un pic, sa le mai treaca din febra reparatiilor.