Calatorie spre centrul pamantului
Intr-o perioada in care unii biciclisti stau pe net si-si cumpara componente sau biciclete noi, altii fac planuri sau pur si simplu sunt deprimati uitandu-se sau mergand prin vremea de afara, ideea unui concurs intr-un loc uscat si nu foarte inghetat s-a aprins ca o scanteie pe net. Locurile s-au epuizat urgent.
M-am gandit la concursul asta destul de mult mergand prin frig si prin ploaia care parca nu s-a mai terminat in ultimele saptamani. Tot prin ploaie am mers si ieri spre Slanic si tot in ploaie am asteptat cu infrigurare sa pornim. Parea inceputul oricarui concurs de mtb care se respecta, ploaie si noroi.
Am pornit in coloana spre tunelul de acces, am trecut prin cateva balti si prin noroiul sarat de la intrare si deodata ne-am trezit in tunel, coborand in intuneric, aproape 250 de biciclisti, 250 de luminite albe si 250 de luminite rosii prin tunelul intunecat cu peretii ninsi de sare.
Calatorie spre centrul pamantului
Coborarea a durat doar un pic si inainte sa ma gandesc prea mult la tunel si la coborare, m-am trezit in imensa caverna care este mina vizitabila de la Slanic, Prahova. Nu o caverna ci mai mult o catedrala uriasa cu peretii drepti si cupola inclinata, mult, mult deasupra capetelor noastre. Apasarea zidurilor a disparut deodata.
O mica tura de incalzire si adaptarea cu traseul din sala mare. Solul e tare, seamana cu un beton turnat prost, cu damburi dure, cu zone lucioase, lipseste doar pietrisul. Nu e un loc unde vrei sa cazi.
Concursul a fost impartit in 2 manse si o finala de cate 1h. Eu am fost in mansa 1. O multime de oameni si chipuri noi sau cunoscute. Dupa o tura de recunoastere pentru toata lumea, am pornit in prima mansa.
Calatorie
Au fost de fapt 3 parti diferite. In sala mare solul e dur, spatiul e deschis, spectatorii sunt galagiosi. Urmeaza urcarea prin tunel, tot dur, intunecos, curbe alunecoase, intuneric. Din cand in cand se simte suflul unei galerii laturalnice, uneori putin luminata, alteori acoperita de un intuneric impenetrabil. Dupa o mica bucla urmeaza coborarea prin tunel, ingusta, nisipul de sare, praful sarat. Norii de sare iti intra in ochi, nu poti clipi, nu poti lacrima. Fiecare lacrima e o durere reala.
Pe urma au fost sacii de sare, barele de lemn, acele de par, curbele alunecoase cu sare lustruita si benzile de cauciuc.
Dupa atatea luni de lipsa de ture adevarate, scopul meu a fost doar sa ma simt bine, am depasit cat am depasit si pe urma am incercat sa ma bucur de traseu, sa ma gandesc la tehnica, cand sa accelerez, cand sa franez, cand sa schimb, cum sa-mi pastrez energia. Mi-a placut repetitia turelor, mi-a dat posibilitatea sa exersez. M-am bucurat de prietenii care ma sustineau de pe margine. De cateva ori, pe coborarea prin tunel am plans de durerea sarii din ochii mijiti si umflati. In final cred ca am facut 10 ture, am iesit pe 11 din mansa si mi-a parut rau ca poate am tras un pic cam tare si nu m-am bucurat cat puteam de tura.
Dupa o mica pauza a inceput si mansa 2 care insa s-a oprit din cauza unui acident la sacii de nisip si scandurile dinaintea celor 2 ace de par. Din fericire aparent nu a fost nimic grav si mansa s-a reluat, insa doar pentru 30 minute. Am profitat de timp sa ma incalzesc si pentru o plimbare de vizitare a salinei.
La start
Dupa inca o mica asteptare a venit si finala, tot de 30 min. Aici erau toti greii, cu multe ore pe trainere lunile astea. Au pornit ca rachetele, deja era alt ritm, alta competitie. Am pornit si eu de undeva mai din spate dar bucuros de traseu si de experienta. Am tras mai tare decat la prima mansa dar am simtit oboseala. A fost o oboseala placuta si multa gandire la cum sa-mi chivernisesc fiecare suflare, fiecare strop de energie si in acelasi timp sa decrispez muschii fetei, sa arate bucuria miscarii, adrenalinei si competitiei.
Dupa premiere, cand deja lumea se grupase intr-o lunga coada la lift, am pornit cu totii spre suprafata, prin tunel. De data asta tunelul a fost mult, mult mai lung si incet, incet, am simtit cum ne apropiem de frig, care m-a izbit ca o cruda realitate. Afara, noapte, burnita si balti. Afara era iar iarna, iarna pe care am pacalit-o pentru o zi cu o frumoasa poveste catre centrul pamantului cu ajutorul organizatorilor priceputi.
Umbre
EXCELENT SCRIS CU SUFLET SI EMOTIE.UN EVENIMENT UNIC DE CARE V-ATI BUCURAT DIN PLIN.FELICITARI PENTRU PERFORMANTA.SE PARE CA ACEST EVENIMENT SE VA REPETA.MULT NOROC IN CONTINUARE IN SEZONUL CARE TOCMAI A INCEPUT ASA DE FRUMOS
Buna descriere si intr-adevar foarte inedita locatia si prezentarea evenimentului. Trebuie sa recunosc ca si mie mi-a placut ca a fost XCO. Initial am crezut ca ma voi plictisi dar m-a prins. :)