Atentie la porumbei…

… sau “Vecina avea dreptate” sau “Pretul unei fapte bune?”

Acum cativa ani pe pervazul geamului la care lucrez a venit un porumbel. Ne-am inspectat cu atentie o vreme, fiecare ocupandu-se mai departe de treaba de zi cu zi. Eu tastand in continuare si el netezindu-si penele sau cautandu-le de “bug”-uri. I-am pus un pic de paine maruntita, sau un rest de biscuit. Dupa un timp, si foarte multi biscuiti, ne-am imprietenit. Nu a venit la mine, nu a stat in palma, dar a inceput sa vina sa ceara biscuiti, acelasi porumbel, doar mult mai gras.

Ma intreb daca gestul meu de a-i da de mancare a fost unul de mila, dorinta de a face o fapta buna, gandul ca poate odata mi-as dori si eu un biscuit sau doar nevoia de a gasi un prieten, in lungile ore de tastat.

Deja cand a inceput sa-si aduca cativa prieteni vecina mi-a zis cu repros: “Dl. C. vedeti ce faceti? Nu le mai dati de mancare Dl. C, nu vedeti ce mizerie fac?” Asa ca la un moment dat nu le-am mai dat de mancare, doar ca sa scap de vocea cicalitoare la fiecare colt de scara.

Se pare insa ca porumbeilor le-a placut pervazul si apoi acoperisul asa ca in cativa ani o intreaga colonie s-a aciuit undeva pe acoperis, chiar deasupra dormitorului meu si toata vara, m-am trezit odata cu rasaritul, in zgomotul a mici gherute alunecand pe acoperis, ciocanind, petrecand.

Am rabdat. Cum as putea fi asa de inuman incat sa alung niste biete creaturi? Cum pot sa alung pe cineva de acasa cand stiu cat de mult imi doresc si eu sa am un “acasa”.

Am cedat insa cand pervazul, acum un mega cuib a inceput sa miroasa a moarte, a putreziciune. Cu inima mica si trist am desfacut cuibul doar sa gasesc penele a catorva pui morti, mirositori. Am pornit apoi pe acoperis, iesind cu grija pe geam, catarandu-ma pe tabla. Am gasit o viziune groteasca, murdara, mirositoare. Pui si porumbei morti, in descompunere sau uscati, excremente aglomerate, pene, puf, frunze, uscaturi. Totul acoperit cu aceiasi material. Timp de cateva ore am stat agatat, cu o mana curand grosul, cu o mana tinadu-ma de sageac, inlaland praf, excremente uscate si pene. Am reusit sa scot 2 saci de 60l de gunoi si sa-i indes la loc pe geamul de la dormitor. In spate a ramas o zona de razboi, patata, murdara si gandul la efortul de a vopsi si curata tabla sau a o lasa sa se corodeze incet sub actiunea excrementelor.

Au trecut doar 10 minute dupa ce am inchis geamul si gherutele au revenit, aterizand unul cate unul, acasa.

Related Posts with Thumbnails
Be Sociable, Share!

2 Responses

  1. Oare nu e la fel si cu cainii vagabonzi? Le dam de mincare, apoi se inmultesc, apoi avem o problema. Natura nu a facut animalele astfel, cine nu gaseste de mincare dispare.

  2. Foarte adevarat, e o problema de responsabilitate.

Leave a Reply

*