Starea de mazga

In ultimele zile drumul m-a purtat in nordul Spaniei, la limita dintre Aragon si Catalunia, mici satuce si orasele inghesuite in varfuri de deal, amintirea unor frici maure de mult apuse. Am plecat din Bucuresti in graba, cautand sa rezolv totul in pret de cateva ore, alergand prin mazga infinita a ultimei ninsori. Am ajuns impreuna cu o mare de romani care urmau sa se raspandeasca prin fiecare satuc, prin fiecare oras, dupa cum am vazut un pic mai tarziu. Primele senzatii au fost de pustietate, de criza. Infrastructuri noi, goale. Gari pustii, inchise. Si totusi, in noapte, la ora 23:45, burnitand si frig, langa o gara pierduta de lume, inchisa, plina de grafitti, si cu un miros un pic dubios ceva lipsea. Mi-a luat un pic sa-mi dau seama ce lipsea. Lipsea starea de mazga. Lipsea noroiul infinit si etern. Totul era ud, inmuiat, rece, dar curat. Zilele urmatoare mi le-am petrecut in sau prin preajma spitalelor. Criza se simte puternic. Magazinele sunt inchise, strazile sunt pustii, laboratorul de analize e in greva impotriva privatizarii, catalanii nu-i primesc pe aragonezi in spitalele lor, peste tot sunt afise cu “los recortes en el sanidad matan!”. Si totusi ceva e diferit. Am trecut prin multe spitale in Romania si-mi sunt foarte cunoscute. Aici insa ceva e diferit. Lipseste mazga. Mazga din oameni. Ati fost vreodata sa vizitati pe cineva la spital si a trebuit sa treceti de infirmiera? V-ati oprit inainte la buticul din colt sa faceti rost de hartii de 10 ron? E un exemplu mic dar sentimentul e complesitor. Odata ce stai sa te gandesti diferenta e simpla. Toata hartuirea, toate “regulile” sunt de fapt o motivatie pentru a-ti cere ceva. Sunt doar cadrul pentru a putea pune un bir. Aici nimeni nu vrea nimic de la tine, nu se gandeste sa-ti ceara bani. Si cum nu vrea nimic de la tine, nu trebuie sa-ti impuna nici o regula arbitrara. Asistenta se amuza si vorbeste facand o injectie sau schimband punga de urina a vecinei de salon. Pentru ca asta e jobul ei, nu-ti face tie o “favoare personala”. Lipseste mazga din oameni. Si la fel, iesind afara, mergand cu masina, prin ploaie, prin ninsoare, lipseste mazga de pe drum. Biciclistii, cei 2, e drept, merg prin ploaie si ninsoare si ajung acasa curati. E criza, nu mai e de lucru, insa au ramas sute de km de drumuri perfecte facute cu bani europeni cu cativa ani inainte, drumuri curate, fara mazga.

Related Posts with Thumbnails
Be Sociable, Share!

3 Responses

  1. Aici insa ceva e diferit. Lipseste mazga. Mazga din oameni.

    Normal, din moment ce nu esti in Balcani. Doar acolo, in Balcani, e mazga gretoasa (umana, comportamentala, chiar fizica – ai vazut ce mazga mizerabil – maronie e pe toate strazile din Bucuresti saptamanile astea?) care te face sa iti doresti definitiv alte orizonturi. Definitiv.

  2. He he…:)…nu cred ca e nevoie sa-ti spun ce gindesc :P

  3. Si asa ajungi la punctul in care a pleca e o optiune de-a dreptul etica, e optiunea de a nu trebui sa adaugi la mazga numai fiindca nu esti lasat sa functionezi in afara ei. Desigur, imi asum autoironia :).

Leave a Reply

*