Len Len's personal site: work, cooking, cycling, experiences

Oamenii prosti:

• ranesc fara sa-si dea seama si apoi repeta prostia din nou si din nou
• nici macar nu inteleg ce fac cand fac prostii sau si mai rau, cred ca fac bine sau ca buna intentie justifica tot
• nici macar nu merita sa te razbuni pe ei caci oricum n-ar intelege de ce o faci

Prostia nu scuza nimic, doar izoleaza.

Fear is running, fear is green, fear is knowing, fear is heavy. Fear is not an animal, it does not has its claws upon you. Instead it turns you into an animal, terrified, lost, running. I am afraid of stopping, of tomorrow, of disappointing, of hurting. I am afraid of being afraid. I am my fear. I must embrace myself and become the fear. Thus the fear will be no more.

As you leave your comfort zone the most amazing or scary discovery will not be the world or people outside but most likely your own fears or incapacities to deal with different situations. Then, you will either block, adapt or make new, unthinkable before choices but either way you will change with increasing speed.

Oare ce ne defineste mai tare? Lucrurile placute, zilele odihnite si fara griji sau durerile, oamenii care ne leaga, ne chinuie, nu ne inteleg, ne le pasa si totusi suntem legati de ei prea tare.  Probabil ca am putea analiza, desface, reface, elimina firele mintii, legaturile, am putea controla reactiile. Poate la un moment dat vor disparea si atunci in urma pietrelor va ramane doar un gol. Dar golul ar fi si mai greu de analizat si transformat. Daca am reusi sa infaptuim schimbarea, sa eliminam durerile, sa eliminam legaturile care ne chinuie, le-am transforma doar in amintiri si fapte istorice, am fi liberi, dar am mai fi aceiasi, am mai fi noi?

Focul nu arde, gandurile nu trosnesc in jar. Sunt ascunse si tacute. E tacere, nu liniste. E intuneric, nu lumina. Aduse in focus, unul cate unul gandurile ard, consuma cenusa, materialul durerii. Atunci cand nu mai e nici un gand, e liniste, e lumina. (more…)

Cand cu o zi inainte ai muncit de la 09:00 pana la 02:00, ai mers prin oras si esti plin de noroi pana la gat, mai sunt si oameni plictisiti care te bat la cap e un pic cam greu sa pornesti optimismul de dimineata. Totusi lucrurile mici conteaza, ca atunci cand babuta care vinde nuci si alte pungute misterioase pe scara farmaciei se uita la tine mirata ca nu intelegi de ce nu se deschide usa si zice: “E inventariu, maica!”. Asa ca optimismul e uneori ca o masina care nu sta la relanti, brm, brm, trebuie sa-i mai dai un pic de energie din cand in cand sau pur si simplu sa iesi si sa impingi.