Len Len's personal site: work, cooking, cycling, experiences

Citeam la lamaie despre vointa lui Dumnezeu si mi-am adus aminte de poza asta. Ce ziceti? E vorba de o religie bazata pe iubire si intelegere? Urasc ipocrizia!

Tocmai citisem despre drumurile romaniei. Pe aici trece marea autostrada, km si km de drumuri europene. Se lucreaza din greu, e plin de utilaje si materiale.

Vorbind ieri cu un prieten mai destept, plecat de mult de pe taramurile mioritice si incercand sa-i povestesc despre chinul gasirii unei echipe de muncitori in constructii am primit un raspuns foarte bun: “in romania, some things money cannot buy”. Da, de accord, dar nu ma gandeam ca niste operatii de baza cum ar fi izolarea unui perete ar intra in aceasta categorie. De fapt sa fiu mai precis: decopertare, instalare plasa, retencuire si termosistem. Nici in termenii astia nu m-as fi gandit ca dupa 4 luni, 12 diferite categorii de muncitori incepand cu firmele care cer 10k EUR pana la meşcherii care zic ca se rezolva 10 – 15 mil lei vechi dar vedem noi pe parcurs nu ajungi la nici un rezultat. Si astfel treci din nou prin toate fazele de care ar fi trebuit sa scapi de mult:

• gasesc o firma cu factura sa-mi faca totul de la cap la coada
• da, dar si asa trebuie sa ma uit ce fac, trebuie sa verific materialele
• lasa ca gasesc eu echipa si ii urmaresc/organizez
• lasa ca o sa car eu materialele
• poate pot sa fac eu totul sa nu mai aud de picior de meşcher

Si atunci cum ramane cu munca, alergatul, vandutul, produsul, cravata si costum cand trebuie oricum sa te faci sef de santier pentru orice reparatie pe care vrei sa o faci indiferent de munca pe care o faci zi de zi sau cat castigi din ea. Intr-adevar, in Romania unele lucruri nu pot fi cumparate. Dar care pot fi? fara alergatura, nervi, oameni hoti si imbecili….

Pedalez, la 15 cm deasupra asfaltului simt cum picioarele se afunda intr-o unda de caldura dogoritoare. Pielea se umfla, sandalele sunt neincapatoare. Pedalez, un moment de racoare, o adiere si pe urma din nou aburulul cald, innabusitor.

Praf, tin gura inchisa, incerc sa respir pe nas. E prea cald, simt ca nu am aer. Cu toata puterea trag aer in plamani pe nas. O dara de foc, praf incins. O simt pe nari, in gat, in plamani.

Complet uscat, simt ca ma sufoc. Deschid larg gura sa trag aer mai mult, sa compensez lipsa. Un gust amar, incins ma paralizeaza pentru o clipa. Trag din nou aer pe nas, dara de foc e rosie inchisa.

E prea cald, ma scufund in aburul greu, uscat si prafos al soselei. Praful se amesteca cu benzina arsa si miros de asfalt. Simt aerul dogoritor cum ma vlaguieste.

Pedalez inca un pic pentru un pic de curent. Par blocat, incremenit in propria sudoare pe asfaltul incins.

Dezorientat, cu camasa, pe bicicleta. In jur masini alearga in toate partile, drumul e rupt. Praf, mizerie, urletele de jur imprejur. Sunt claxonat, injurat. Ajuns in piata incerc sa cumpar piersici insa toti tipa, nu vor aleg piersicile, CE? SUNT EI PROSTI? Ametit imi dau seama ca n-am ce manca, ca trebuie sa-mi fac ceva. Nu mai sunt japonezi, chinezi, libanezi, arabi. Imi iau o saorma.
Respir, imi aduc aminte, ieri eram la Paris, parca a fost mai greu de data asta.

Ma gandeam zilele astea apropo de preconceptiile legate de mersul cu bicicleta si mi-am dat deodata seama ca ignor niste chestii evidente. De ce sa te asculte romanul cand ii zici ca bicicleta e economica, ca bicicleta e sanatoasa, ca bicicleta e ecologica cand pe el nu-l preocupa niciodata aceste probleme. Am vazut acum cateva zile un reportaj in care prezentau statistic criteriile de alegere a unei masini noi. Primele doua erau marca si culoarea, ultimele doua erau consumul si siguranta. Asa ca ar trebui sa zic o singura chestie: “bicicleta e tare/cool, esti tare/cool daca mergi cu bicicleta”. Cea mai mare prejudecata despre mersul cu bicicleta este: “bicicleta nu e tare/cool/smechera”. Poate ar trebui sa lucram si din partea asta.

Sa ne imaginam cineva, o persoana careia ii place mult sa mearga cu bicicleta. De cand a fost pe alte taramuri a ramas cu o speranta, speranta de a putea seara, dupa munca sa iasa la o plimbare de cateva zeci de km. Si iata ca intr-o zi, in mod neasteptat a reusit sa termine cu munca la 6 fix. Si omul nostru s-a echipat, si si-a scos bicicleta. Ah, am uitat sa va spun ca omul nostru avea o bicicleta mai speciala, cu roti subtiri, careia i se zice cursiera pe care o pastra si dichisea toata iarna si in timp ce mergea dupa treburi cu o alta bicicleta mai normala. Asa ca echipat, s-a uitat la cer, a zis ca poate nu ploua si a pornit. Doar ca dupa 100m, iesind de pe mica straduta s-a trezit intr-o mare de masini. Omul nostru nu era speriat de masini, toata ziua mergea cu cealalta bicicleta printre masini doar ca acum era mai greu, nu reusea sa-si gaseasca un scop, un motiv. De obicei vroia sa ajunga undeva dar tot scopul plimbarii omului nostru imaginar era de data asta plimbarea insasi. Asa ca merse ce merse, printre masini, fum, tramvaie blocand intersectiile si ambulante cu sirenele pornite blocate si impotmolite cautand o iesire. Dupa vreo 10 km de ratacit printre masini, cu ochi tulburi si gatul infundat omul nostru ajunse din nou pe straduta linistita. Trist, se apuca sa-si curete bicicleta, o lustrui si o sterse in amintirea unor taramuri indepartate.

Sa nu uitam ca omul nostru este doar imaginar caci in realitatea noastra, ce om, alfel decat imaginar, s-ar putea gandi la un alt mod de a petrece timpul dupa munca, decat asteptand rabdator si fericit ca o oaie urmatorii 10 m avansati in urmatoarele 10 minute.

Iata, intr-un final, piste pentru biciclisti.

Proaste, negandite

• fara legaturi intre ele. Pe chei trebuie ca poti trece de la o bucata de pista la alta sa faci trei traversari si sa astepti de 3 ori la semafor. Asta nu poate arata decat ca au fost facute doar ca sa fie, ca sa se poata zice ca sunt fara vre-un fel de plan practic de utilizare. S-a ajuns la niste piste imbarligate si care nu mi-e clar de unde pana unde ar trebui sa mearga.
• pe partea stanga a drumului
• pe trotuar, pline de
  borduri. Ma indoiesc ca s-a gandit cineva ca in mod normal pistele in
  oras ar trebui utilizate de biciclete de oras cu roti subtiri de 28 dar ce
  poti sa te astepti cand restul drumurilor sunt cum sunt. (more…)

Cycling might be an activity done by millions of people each day all over the world either for transportation, fun or sport but as a cyclist in Romania it’s impossible not to hit at least one of the preconceptions stones which can be found in a society driven by only one symbol of prosperity, social status and manliness: THE CAR!

Walking the bicycle

There is no “cycling” term in Romanian but only “walking a bicycle” and people do not understand more. For any “respectable” citizen you, as a cyclist, are just walking a bicycle. You are not cycling for sport or transportation. So if you do cycle for transportation, don’t expect to be treated as a member in traffic but rather as a annoyance, someone which has nothing better to do than to “walk a bicycle” and take the precious car space. But of course the city has become so crowded with cars that at no moment of the day you can reach anything by car without waiting and waiting and waiting… (more…)