Len Len's personal site: work, cooking, cycling, experiences

O coliba de stuf galbuie, prafuita. Pare crescuta din pamantul lutos de aceiasi culoare, batatorit in jurul intrarii scunde. Am plecat amandoi spre oras, printre dune.
(more…)

A version of my old room and a calculator looking device. In has a folding, plastic, cover. Don’t touch the device, don’t touch the device. Too late. The ceiling is opening and I can see the moon, a yellow-orange, big moon. It’s something strange about the moon tonight. It seems to come closer, and closer. Close the DEVICE!

Too late, I’m on a hill, covered in grass. It’s dark, almost night, the grass is gray and on the top of the hill I can see a structure. It’s small, not even a story high but it seems to cover most of the hill top, in a rectangular shape. It’s dark now, and the moon is there again. I am walking up the gray, silver orange grass to the top of the hill. There is something there, a door. I’m inside. Looks like an old building, with large rooms, almost untouched by time, only the light of the moon is making strange reflections on the wall. A liquid is covering most of the stairs, and they all lead down, into the darkness. (more…)

Something happened, lots of people, bad people. Some of them were taken in a car to hell. I could see them as they were reaching with their hands to the rear window. I knew the road to hell, I had been there. The hell was a place with lots of classrooms. In each of them, a lot of cubicles. But I also knew the way out. You had to follow the doorways to the left, then the stairways, to the left again. There was an exit there but it only returned to the same place. You had to go to the exit, turn back to a round chamber and go into the library room. There was a guardian. I had defeated him once and sent him way down to a deeper level of hell, the one with fire and magma. As I was remembering this I felt fear. What if someone had followed me then? The hell was unguarded. I had to go back and convince the lord of lower hell, or god to free the guardian and put him in his place. So I was again in hell, searching for a way down. A lot of angry, evil people were there. I was hiding behind a desk in an empty room when someone opened the door. I kept my breath. A bit more, more. I woke up chocking from the pressure of holding’s one breath.

Acoperisul curge. Prin mai multe locuri. Au venit mesterii: cel mare si cel mic, ajutorul. Cel mare negociaza si da din gura. Cel mic lucreaza si tace. Daca mesterul nu stie sa faca asta e, n-are ce face. Daca stie tot trebuie sa stai in spatele lui, n-ai ce face. Tot timpul va incerca sa scape de tine mai repede, sa dea chix. Am invatat asta cu primul mester, “vopsit in pozitia inchis” care nici nu stia si nici nu incerca. Stia doar sa dea din gura. Si in suturi l-am dat pe usa afara. Asa ca acum stau si ma uit la mesterii care repara acoperisul. Vreau sa vad cum fac, ce tooluri au, poate scap de ei data viitoare. S-au lalait si n-au facut decat o gaura, restul altadata, zice cel mare. Ma cert cu el, negociez, cica vine maine, dupa servici. Uitasem de mesterul “dupa servici”. Il las sa plece fara parere de rau. N-a facut decat sa inceapa, sa strice ca sa nu mai scap de el asa ca nu-mi pare rau ca l-am lasat sa plece mai ales ca cel tacut a ramas tot timpul asta in pragul usii. Il iau usor dupa umar si urcam din nou scarile, mi-am gasit mesterul. Vrea sa scape si el de patron doar ca nu e tare de gura ca el, n-are vad. Asta e. Glumesc cu el in timp ce incepe sa repare la acoperis. Cioc, cioc…

Ma ridic in coate, a fost doar un vis. Ceasul n-a sunat inca, e mai devreme de 7, doar mintea facea cioc, cioc. In 5 min sunt imbracat, suit pe scara in pod sa verific strachinile pe care le-am pus aseara cu furtuna. Oare cine m-a pus sa ma sui in pod pe furtuna. Stricai bunatate de liniste si vis de pod reparat.

Sunt intr-o casa veche, boiereasca, cu o curte ingusta si ferestra inalte. Peretii sunt galbeni de timp, pana si vopseaua usilor, cu geamuri bogate nu mai e de mult alba. E ceva rau in casa asta. E in fata, un demon. In forma unui om din care cad bucati, din fiecare bucata cresc alti oameni rai. Am mai fost aici, in situatia asta. Stiu ca am fugit, m-am luptat, am invins cu ultimele puteri. Acum e ceva diferit, simt ca nu mai e nevoie sa fug, trebuie doar sa confrunt, sa mentin efortul de concentrare destul incat raul sa se topeasca. Intai unul, apoi altul, ii urmaresc prin casa. Incearca sa ma sperie, sa-mi pierd concentrarea dar nu reusesc. Ultimul, sursa, e intr-o camera ingusta. Lupta e doar in mintea mea, in urma ramane doar o crusta pe care o ard. Cand ultima bucata e consumata pe peretele din fund apare o fereastra. E lumina, afara e un cartier cunoscut. Ies pe fereastra si ma trezesc intr-un alt vis. Si aici am mai fost, am alergat, am fugit. Merg pe strazile inguste, pavate catre o piata. Acolo, intr-o caruta cu coviltir de lemn, vopsita in galben e cheia. Ca sa ajung acolo data trecuta am alergat, m-am ascuns, m-am batut. Acum trebuie doar sa confrunt, puternic ca niciodata pe pozitie, merg cu pas lent, protejat pe propria stare de concentrare. Inainte m-am batut cu pumnii, cu picioarele, am transpirat si am obosit. Acum, in fata dusmanului e doar mintea. Atintita intr-un punct e solutia. O violenta tacuta si mult mai puternica, devastatoare. In piata goala, acoperita cu soare si flori stau in liniste. Deschid ochii, e dimineata.

Ma plimb prin gradina. Amintirile sunt atat de vechi incat imi pare un loc aproape strain desi se intind pe jos ca o lunga poteca. Nu mai e o poienita, e o gradina batrana si pasii ma duc fara gandire spre un desis de tufe de trandafir. Nu cunosc locul si totusi mi se pare atat de cunoscut. E o intrare, o pestera. Bine luminata si aerisita pare mai degraba un laborator, cu pereti plin de device-uri ordonate. In mijloc, cumva central, e o tabla alba. Ma apropii, e de fapt un display urias. Incerc sa inteleg ce scrie.

(more…)

I.

- Ce mai faceti domnule C., va mai dor genunchii?

- Da, ma dor incontinuu.

- Si pentru bicicleta nu va dor, nu?

- Z^%$@#@ GRRR

(more…)

O vama, sau un fel de purgatoriu. Vamesul pare englez, cu o uniforma perfecta care are tunica din material de pulover cu umeri. Albastra, cu cateva insemne discrete. Pare mai mult un profesor asezat la catedra intr-o camera care seamana mult cu o sala de clasa paraginita. In fata lui pe masa sunt multe instrumente. Par mai mult instrumente de alchimist din secolul 19, negre, lucioase cu striatii aurii, cu forme mai mult artistice decat functionale. Lucreaza de zor la niste cuburi de 30 cm. E o sursa de energie. Inauntru lor mai multe filtre paralele se intersecteaza sfidand fizica pe 2 directii. Unele din ele sunt topite, consumate, trebuie schimbate. Cateva filtre topite stau pe masa. Desi innegrite imi aduc cumva aminte de zlavia prajitura din miere si faina. Suntem mai multi in sala ca de clasa, asteptand sa intram intr-o lume mai buna. (more…)

The dream

I was visiting some friends. They has a house with white walls textured like in old houses. It felt like I was in southern France and the house was surrounded by hills. They had a wooden table with lion legs and they wanted me to cook for them. So I started to inspect their long and narrow kitchen. I searched the fridge, there was none. On the cooking table there was a fish. I my mind I knew, I had to do a fish soup. I started boiling water, cutting vegetables then I realized I did not had everything I needed. Yet the ingredients where all there: ginger, onion, noodles. I took my bicycle on a long S-shaped road along the hills covered with olives searching for … the missing piece, curcuma… I woke up.

Fish soup

(more…)