Am inceput anul cufundat in liniste, poate mai multa ca niciodata. Liniste si chef de lucruri, chef de invatat. A fost liniste si apoi liniste si apoi frica de liniste. Mi-a fost frica de momentul in care totul e ok, totul e bine cand abandonezi incet incet sa schimbi universul si schimbi doar din tine pana cand totul e ok. Pe urma mi-am revenit din nou la liniste cu un ochi mai atent. Si linistea are o cale de mijloc. Sunt atatea lucruri pe care le-am inteles in ultimii ani, lucruri pe care ar fi trebuit sa le invat inainte de toate celelalte daca educatia ar fi si altceva decat o pregatire pentru munca fara gandire si frica. Oare cum o mai fi scoala acum? Mai e si altceva in afara de tristete? Tristetea de a nu avea niciodata destul, tristetea de a nu avea mai mult, mai nou, niciodata de ajuns.
Incercam sa explic azi unui doctor ca daca vrei sa slabesti trebuie doar sa mananci mai putin si ca daca dintr-odata iti schimbi ritmul de viata si esti mai sedentar e normal sa mananci mai putin. O incercare degeaba. Omul, care castigase multe kg in ultimul timp imi argumenta ca sa slabesti e un semn de boala … Cuvinte si argumente se izbeau de un zid de ceata, adevarata resemnare.
Am revenit apoi din nou la liniste, as vrea sa am linistea sa vad lucrurile care merita intelese si invatate. Uneori mi se pare ca trebuie doar un strop in plus ca sa vezi firele pe care le ignori in viteza mare.
Recent Comments