Archive for the ‘română’ Category

Răul

Răul este o parte din noi. Mai mare sau mai mică, răul este in fiecare din noi. Unii din noi l-am primit de mai curând, alții mai târziu. (more…)

Mâlc

De cateva zile am prins un virus frantuzesc, de calitate, asa ca nu pot sa vorbesc, mâlc. Parca tacerea mea e o perdea groasa de ceata. Sunt tacut ca un mâlc. Si mâlc peste pupaza, pisica din curte, batrana, stirba si fricoasa, care ma miauna groaznic sa-i dau ceva de mancare dar nu m-ar lasa sa o ating nici in mâlcul capului, s-a gandit sa ma recompenseze cumva asa ca imi aduce oase roase si le lasa pe pres la intrare. Cum usa de la intrare se deschide in afara, se blocheaza in oase. Oare m-ar crede cineva ca m-a inchis pisica in casa? Mâlc.

 

Luni

Daca ar fi luni m-as trezi de dimineata, as bea lapte cu cereale si apoi as pedala linistit. Mi-as deschide laptopul bucuros ca am terminat multe din treburi de vineri. As auzi apoi deodata un parait, pacanit, pocanit. Cautand, as identifica sursa in spatiul serverelor, undeva in spate. As misca lucruri nemiscate de mult, in locuri pe unde nimeni nu are curajul sa curete si as gasi zgomotul si un firicel de fum. M-as gandi ca nu poate fi ceva asa de complicat si as studia in detaliu. Si cum unii electricieni nu mai sunt de incredere iar cei de incredere sunt in vacanta m-as hotari sa rezolv eu problema. Apoi dupa cateva ore, as identifica in final doza bucurandu-ma ca am gasit si alte 4 doze bonus si ca nu am spart peretele decat in 5-6 locuri. As scoate frumos un fir si cand sa trag cu al doilea noile fire as rupe firul in perete. Asa ca m-as bucura de ocazia de a-mi cumpara tooluri noi si un sarpe de cablu si as mai ciocani un pic la pereti. As lega intr-un final noul circuit si m-as bucura ca am reusit sa fac toate astea in doar 6h, intr-un spatiu mic si inchis, n-ar mai trebui sa merg la sauna. Apoi mi-as citi mesajele si as descoperi vesti proaste si alti bani de dat. Noroc ca nu as citi si facebook sau twitter ca nu folosesc. M-as multumi sa-mi termin ziua cu mici teste. Apoi, cand sa plec cineva mi-ar cere bani pentru o terasa care nu stiam ca exista. Dar i-as arata dezastrul si m-ar lasa in pace. Pe drum as face pana, dar totusi as ajunge acasa fara probleme. Prea tarziu insa ca sa mai merg la bazin. Prea tarziu si pentru un craving de proteine. Noroc ca in curand ar fi prea tarziu ca sa mai fie si luni, ar fi deja marti si toate nu ar mai fi.

Povestea termometrului

A fost o data ca niciodata un mos si o baba. Si mosul si baba aveau un fecior. De mic feciorul era cam bolnavicios. Si baba ii dadu un termometru. Era un termometru special, din sticla cu o nestemata argintie care arata temperatura. Asa feciorul isi stia totdeauna temperatura si cand sa ia paracetamol.

Feciorul crescu, crescu si uita sa-si ia temperatura. Intr-o zi, cand se trezi, feciorul era bolnav. Cauta termometrul peste tot si nu-l gasi. Intoarse oale, cutii cautand termometrul. Se duse la farmacie sa cumpere un termometru. Isi cumpara un termometru cu 2 galbeni si-si lua temperatura si paracetamulul si se facu bine. Dar feciorul nu avu grija de termometru si-l pierdu.

Anii trecura si intr-o zi feciorul era iar bolnav. Fara griji se duse iar la farmacie si farmacista spana/rosie/verde incerca sa-i vanda un termometru care costa 30 de galbeni. Feciorul nu intelese si farmacista ii explica ca nu mai exista termometre decat digitale, cu ecran si baterii. Feciorul nu-si lua termometru, se duse acasa si bolii cateva zile bune.

Morala povestii este: aveti grija de termometre ca nu mai exista decat din alea digitale, cu ecran si baterie. Cand esti bolnav trebuie mai intai sa te duci sa cumperi baterie pentru termometru.

Ce tort vrei puiule?

Astazi dupa prea multe ore albastre in care n-am visat decat o amandina m-am instalat la coada la cofetarie doar ca sa aud urmatoarea discutie:

mama: ce tort vrei sa-ti ia mama?

baiatul (cel mult 10 ani): cel mai scump.

… dupa putina gandire: mai bine mi-l iei pe asta de 35 (lei/kg) si-mi dai mie 5 lei diferenta

… dupa inca putina gandire: dar sa-mi iei si o sampanie, dar nu din aia de copii, doar nu beau eu sampanie de copii. O vreau pe aia ce-a mai scumpa in sticla cea mai mare.

Tot sa ai un copil din asta care apreciaza valoarea lucrurilor si stie ce vrea. Daca nici un tort nu mai inseamna dacat bani …

Ore alburii

Dupa aproape trei zile de somn la un moment dat m-am trezit. Bucati din vise agitate atarnau pe perete.

O dara luminoasa printre pleoape transformata intr-un pitic uracios si pufos cu un fes alb.

O imagine neclara, o umbra pixelizata a unui mechanism infernal, zgomotos, probabil cineva turand o masina la colt.

O foame, o pofta, ceva dulce, cu crusta de zahar si ciocolata, prabusindu-se alb peste mine.

Bucati de perete, munca, cursuri de schimb, albe, cu ochii incetosati.

Orele nu mai sunt albastre, totul e invaluit in ochi alburii, plini de ceata, oboseala de ne-oboseala.

Ore albastre

In jurul gatului mi-a crescut un guler din piele maronie. Umflat si stramt nu ma lasa sa dorm. Ma invart, ma intorc fara sa scap de el. Ba pe fata, ba pe spate, ba pe stanga, ba pe dreapta. Gulerul umflat ca un nod in afara gatului. Pe dreapta. Ma intind spre telefonul de langa pat. Il deschid cu greu si raman minunat de reflexele albastre ale ecranului. Cercuri albastre de diferite nuante se misca pe ecranul care acum, in intuneric, pare gigantic. As vrea sa sun pe cineva.

Adorm din nou un pic, indoit la mijloc de gulerul umflat. Multe broaste bolborosesc pe undeva. Deschid din nou telefonul si sunt din nou cuprins de magia albastra. Nu sunt in stare sa sun sau sa fac nimic. Stau rezemat in guler cu ochii atintiti la cercurile care se misca, albastre.

Incerc sa ma ridic. Imposibil. Fiecare incheietura e un punct de durere. As putea desena foarte usor cu albastru locul unde fiecare osisor al capului se intersecteaza cu toate celelate osisoare. Ma invart un pic cat sa las picioarele sa cada din pat. Ma ridic in fund apoi si la sfarsit ridic si capul, balast inutil de durere. Am ramas asezat pe marginea patului. Cu un ultim efort ma ridic in picioare doar pentru a vedea un perete apropiindu-se cu viteza, apoi o usa deschizandu-se in graba si o treapta finala.

Sunt cumva asezat pe un scaun din bucatarie. Fac un efort sa ma intorc ca sa cad din nou in pat. Poate o ora, sau cateva minute dupa deschid din nou telefonul. Mi-e imposibil sa-mi aduc aminte cat era ceasul data trecuta. Acum e 7:10. Dau un telefon. Ma intind sa caut termometru. Cutia cu medicamente cade jos. Caut printre medicamentele imprastiate, pun termometrul si adorm la loc. Cand ma trezesc imi aduc aminte de termometru. Il scot, am aproape 38.

Ma ridic din nou, trag peste mine un pantalon larg dintr-o cutie care cade pe jos si o geaca si mai larga si pornesc spre farmacie. Trec din intamplare prin fata oglinzii doar ca sa vad o fata alba incremenita. Ma intreb daca oamenii care trec pe langa mine se uita cu groaza. E un pic racoare, m-am trezit un pic. Cred ca fac 15 minute pana la colt doar ca sa gasesc cuvantul “inventar” scris pe usa farmaciei. Cealalta pare la ani lumina departare. Ajung si cer niste pastile. Farmacista, noua, in probe, imi zice: “stiti, sunt antibiotice, vi le-a recomandat cineva?”. “Cineva de incredere” ii zic fara sa ma gandesc. Raspunsul a fost bun, incearca sa-mi vanda ceva si pentru imunitate dar nu ma las, imi mai iau doar niste ceaiuri. Ajung inapoi acasa unde cad din nou in pat.

Dupa un timp ma trezesc din nou. Incerc sa ma misc, inclestat in incheieturi de durere. Nici macar nu eram in pat ci pe canapea. Inchid usa ramasa deschisa, iau o pastila, ma dezbrac de hainele de lume aruncandu-le prin jur si ma duc in pat, cel adevarat de data asta.

Din cand in cand ma mai trezesc, parca imi fac un ceai. Dorm din nou. Oameni trec pe langa mine, ingrijorati. Ii aud ca prin vis. Vin si pleaca printre crampeie de somn. Stau ca o omida in asternuturile albe, pufoase. Ba pe spate, ba pe fata, ba la stanga, ba la dreapta. Cand ma trezesc mai serios e aproape 16:00. A doua pastila. Ma ridic, mai beau un ceai, schimb un tricou si dorm. Am 4 tricouri pe care le reciclez la transpirat.

Aud ceva despre animale la televizor, ma suna cineva. imi e imposibil sa inteleg ce vrea, i-am livrat ceva ieri si are intrebari, ma suna de peste tari. Incerc sa-i explic ca sunt mort, bolnav, sa ma lase in pace. Ma trezesc din nou pe la 11 si ceva, din nou vremea pentru pastila.

Stau la un chiosc si vreau sa cumpar 2 inghetate mars mari si una mica. Costa 17 lei si n-am decat 20 lei, omul n-are rest. Ce ma fac?

Aveam o lanterna magica, mi-am uitat-o in clasa celalta, ma intorc sa o caut prin scoala cea veche, clasa e plina, vad eu prin peretii transparenti. Il vad pana si pe colegul Popescu care arunca cu bilute de hartie spre profesor.

Stau in baie, apa e calda, bine. Prin aburii care se sparg vad o crapatura mica, mica. Ma uit in crapatura care devine mai larga, mai larga. Peretele e crapat cu totul, bucati cad. In spate ramane o bucata mare de rigips verde, de baie. In spatele ei e cealalta camera, patul in care dorm.

Stau intr-o balta cu broaste care bulbucesc ochii si clabuci de sapun. Inghit balta si nu mai aud decat bulbucii dinautru. Mi-e foame. Ma trezesc. E aproape 8:00, ora pentru o noua pastila. Prin jur vad aburi albastrii de boala iesind din tricourile imprastiate prin camera. Dau drumul la geam si ma intind din nou in pat.

dumplings?

Totul a pornit de la germknoedel si ideea de a folosi aluatul si pentru altceva. Asa ca rezultatul a iesit ceva fara nume care am aflat ca intra in categoria dumpling si exista sub diferite nume si forme in toate bucatariile (momo, jiaozi, nume in romana?, etc.).

Dumplings

Dumplings

(more…)

Oameni, case #2

Spre N-V e o casa care are mult calcan in curtea mea de lumina la fel cum si eu am mult calcan al casei scarii spre ea. Totusi casele se ating foarte putin, cam 1m. Accesul e de pe o strada paralela insa poarta e acoperita cu tabla inalta, la fel si geamurile, nu exista sonerie si bataile repetate in poarta sau in geam n-au dat nici un rezultat. Vecina de jos, doamna S mi-a povestit ca acolo sta “nebunul”. I-a spart geamurile, n-are apa, n-are curent, nu iese, nu vorbeste, a spart zidul sa intre in casa ei, a pus ceva puturos intr-o noapte de vara si multe altele. Asa ca nu vrea sa auda de el. Putin mai departe, un alt vecin cunoaste si el povestile si completeaza: “asteapta si acum sa vina americanii”. Asa ca m-am pus pe spionat cautand un moment cand “nebunul” iese in curte. Dupa cateva zile il vad. Strig: “Buna ziua!” Nu se intoarce, nu ma aude. Cobor jos repede si ma cocot pe gardul care ne desparte: “Buna ziua!”. De data asta ma aude, se uita la mine si fuge repede inauntru.

Dupa inca cateva zile de spionat il vad din nou, fuga iar jos, de data asta ma sui pe scaunul pregatit dinainte: “Buna ziua!”. Se intoarce spre mine: “Buna ziua”. Ii zic ca as vrea sa fac niste reparatii, sa repar tencuiala cazuta, etc. “Bine”, zice si fuge iar in casa pana sa-mi revin din uimire.

Iar astept cateva zile, o saptamana, pana il prind din nou, alerg, scaunel: “Buna ziua, stiti, cu reparatiile…” De data asta are chef de vorba. Ma pofteste la el in curte, peste gard, bineinteles. Ma duc iau scara si o previn si pe vecina de jos sa vina sa asculte, ca martor, ma gandesc. Ma sui pe scara la el in curte, vecina se aseaza pe scaunel. Aflu ca il cheama domnul F. si in ciuda faptului ca e imbracat intr-o pijama rupta si niste papuci cusuti imi povesteste despre constructii, despre casa in niste termeni coerenti. Nu e foarte batran, pe la 50 ani. E super ok sa repar calcanul (oricum el il vede), pot sa pun schela. Foarte incantat dau sa plec dar domnul F. are inca chef de vorba si incepe sa-mi arate niste crapaturi, imi explica cum i s-a crapat casa cand s-au construit niste blocuri la cateva strazi mai departe (ca s-a miscat pamantul), cum fierul e rau (si-mi arata un stalp unde a cazut tencuiala si se vede o bucata de fier beton, deh! ca fierul s-a incovoiat si a spart totul) … apoi ma roaga sa-l astept un pic, vine cu un borcan si-mi explica cum substanta de acolo e de la cutremurul din 77 pentru crapaturi … dar de fapt si el vrea sa-si repare casa … si o sa o dezmembreze si o sa o mute un pic mai incolo, si-a facut si calcule … dar la fel de bine face un bloc … sau se muta la tara … ca oricum e poluat aici … dar la cum e situatia politica mai astepta poate un an…

… dupa aproape o ora jumate trec din nou gardul si ma duc in cautarea vecinei care plecase de mult. O gasesc laudandu-mi rabdarea.

Deci vecinul fiind de acord am pornit toata agitatia. Domnul F a fost foarte cooperant si spre amuzamentul muncitorilor in fiecare zi cu soare a iesit sa faca plaja pe bancuta intr-un slip mov deschis, in celelate trebaluind la o cutie veche de aspirator. M-a numit prietenul lui si a tinut si muncitorilor toate teoriile posibile, bineinteles ca sa ma ajute pe mine. Asa ca nu-l voi numi pe vecinul de la N-V niciodata altfel decat domnul F si voi incerca sa-i zic totdeauna buna ziua, cand il zaresc de la balcon (doar daca cand il zaresc face pipi la canal atunci nu-i voi zice nimic).

Revenire

N-am mai scris de mult. A fost prea mult focus, prea multa concentrare, prea multa aventura ca sa mai ramana loc si de scris. Alergatura, probleme, solutii, schele, beton si stropi. Unii oameni la 30 ani pleaca in Nepal sau fac copii dar si reparatia unei case e o aventura inabusitoare si liberatoare in acelasi timp. De la identificarea problemei, la alergatul dupa hartii, la cautat si ales echipele, mesterii, la urmarit, negociat, facut si desfacut este o logistica care m-a tinut intr-un ritm frenetic in ultimele luni. De la extaz la agonie si de la fericire la depresie fiecare zi intre 6:30 si 20:00 a fost santier. Asa ca aventura mea a fost sa nu cad pana la sfarsit, sa lucrez cat de cat intre timp in zgomot de bormasina si betoniera si sa pot sa ma bucur la sfarsit. Nu sunt inca la sfarsit de tot dar e timp si de scris, incet, incet pe masura ce o mare relaxare incepe sa se simta in aer.