Manastiri: Cernica, Pasarea

Planul si gandul ca planul si gandul dar iata ca dupa ploaia torentiala de vineri sambata era innorat, urat si picura sporadic. Ca sa nu renuntam fara lupta am pus toaclele in masina si ne-am indreptat spre Cernica. In mod normal drumul trebuia facut direct pe bicicleta dar tinand cont de vreme am zis ca mai bine daca tot ne ploua sa ne ploua intr-un loc frumos (vezi poze si harta traseu in Google Maps).

Ajunsi la Cernica, am lasat masina la manastire si am luat-o frumusel prin padure pe drumul forestier care incepe chiar in fata intrarii manastirii si pe urma imediat pe cel care o ia putin la dreapta. Fara a-mi asuma in nici un fel originalitatea traseului pe care l-am tot auzit povestit in multe variante voi incerca sa-l descriu cat mai bine (downloadeaza harta).

Prin padure a picurat putin dar totusi feriti in parte si de copaci am urmat drumul destul de linistiti. Verde, pasarele, aer curat. Avantajul vremii nefavorabile: nici urma de gratare si manele. Drumul prin padure merge cam 2.5 km, trece si peste un lac/rau pe langa care te poti plimba si ajunge in final la drumul vechi spre mare. Acesta e semnalat din timp prin mizeria din ce in ce mai frecventa si de casele care se construiesc pe marginea padurii.

Iesim din padure si o luam la dreapta pe sosea inca vreo 2 km pana ajungem la un pod peste calea ferata, o luam pe sub pod spre stanga pe un drum care merge spre Pustnicul. Drumul e prin padure si desi incepuse sa ploua un pic mai tare suntem plini de multumire de padurea care pare cumva doar a noastra. In cap, la o rascruce e o bariera la dreapta si un drum forestier care o ia inainte. Mergem inainte, tot prin padure bucurandu-ne de cateva raze de soare care strabat norii. Padurea e calma si deja ne-am obisnuit cu vremea, avantajele lipsei de oameni par sa compenseze din plin stropii de ploaie.

Poteca iese intr-un drum asfaltat pe jumatate pe care o luam la dreapta si ajungem intr-un sat destul de colorat si pe urma la manastirea Pasarea. La manastire o luam pe un podet de metal care traverseaza un colt al lacului. Pe partea cealalta a lacului se vad barcutele de la Pustnicul.

Zabovim cateva minute si pe urma facem cale intoarsa: manastire, sat. Imediat dupa sat, trecem podul si descoperim o poteca la stanga pe marginea apei pe care o urmam indeaproape. Desi intrarea e destul de greu vizibila drumul e bun si foarte placut. Pe de o parte apa si pe de cealalta padure. Ne oprim destul de des sa admiram linistea locului. Ajungem la Pustnicul exact in partea pe care o vedeam de la Pasarea. Urcam malul si ajungem in complex care e destul de gol. Ne gandim la niste mici dar ii planificam pentru un han pe care-l vazusem pe marginea drumul vechi spre mare.

O luam inainte, ajungem la bariera si pe urma tot inainte cumva prin padure. Nu exista un drum propriu zis si mergem cumva spre calea ferata in speranta sa scurtam drumul petrecut pe sosea. Dupa cateva zeci de minute prin padure gasim un drum care ne duce la calea ferata, o traversam si pe partea cealalta gasim continuarea drumului care ne scoate in sosea putin inainte de han.

Ne adapostim de ploaia care incepuse din nou in forta si comandam mici destul cat sa treaca ploaia. O luam pe sosea spre Bucuresti si regasim drumul de dus exact la marginea padurii. La lacul din mijloc ne plimbam putin pe mal cautand un alt drum de care auzisem insa nu-l gasim asa ca ne intoarcem la Cernica plini de voie buna si bucurosi ca am profitat din plin de zi si vremea innorata :)

Leave a Reply

*