Paclele (vulcanii noroiosi)

Gata, am terminat cu instalarile, e timpul pentru mers cu bicicleta. Si pentru ca a merge la mare ar fi insemnat cu siguranta un soc prea mare am ramas doar cu cateva trasee in minte. Vineri seara accuweather propune cer innorat si ploi la ora 10 si 12 asa ca ma culc fara un plan concret.

Din fericire la ora 6 o noua inspectie arata o prognoza doar cu cer innorat si fara ploaie. Asa ca decizia a venit imediat: vulcanii noroiosi, prin eliminarea DN1 care sigur e deja aglomerat. Imi aduc vag aminte drumul prafuit si plin de pietre facut acum cativa ani.

Bucuresti – Buzau: 2 radare fixe + 2 mobile. Nu stiam foarte bine cum se ajunge asa ca am luat-o prin Maracineni, Sapoca, Berca, putin cam greu de facut la stanga imediat dupa raul Buzau si fara nici un indicator insa drumul foarte bun. Am ajuns in Berca unde am lasat masina chiar langa primarie.

Soare cu nori, deocamdata pufosi si nu foarte amenintatori. Primul indicator spre vulcani arata 14 km. Drum asfaltat, urcusuri si coborasuri. Destul de multe masini: B, BV, TL, CT, trec in tromba si claxoane pe langa noi. O atmosfera “turistica” colorata si de cativa “baieti” pe care intalniti pe traseu. Din fericire, peisajul compenseaza din plin. Scapand de localitati drumul pare cumva neobisnuit pentru romania unduid asfaltat printre dealurile incalzite de cele cateva petece de cer liber.

Next slide

Asfaltul duce pana la vulcanii noroiosi deveniti astfel un loc infloritor pentru turismul local. Asta inseamna bineinteles: masini luxoase, pancarde, garduri, mizerie, taxa la intrare 4 lei, interzis biciclete si pustimea “hai pe ei, la atac baieti”. Aici sunt doar paclele mici. Celelalti, “paclele” sunt putin mai departe si nu inca turistizati.
Urmand indicatiile complet eronate oferite usor facem o tura lunga si anevoioasa pe un drum forestier printre sonde in directia complet opusa. Deja norii castiga putere si funingine si se pregatesc de atac.

Next slide

Revenim la asfalt, putin inainte de paclele mici, si facand cale intoarsa pana la un pod inainte de ultima urcare urmam un drum acoperit cu placi de beton ce duce la un parc de sonde. Aici, pe dreapta incepe o urcare mica si abrupta spre “paclele”. Doar cateva masini si putini oameni.

Next slide

A inceput deja sa picure si in departare, pe drumul de intoarcere limita dintre nori si pamant a disparut deja. Profitam de privelistea selenara. Turistii, alungati de ploaie, s-au retras in masini si doar bulbucii unui crater agitat mai intaresc zgomotul ploii.

Next slide

Next slide

Coboram dealul, n-a mai ramas nici o masina ci doar cei 3 pusti locali reveniti la activitati ne-comerciale.

Next slide

Incercam sa ne intoarcem insa un nor negru amenintator si un ropot de ploaie ne imping inapoi spre acoperisul unui butic inchis langa parcul de sonde pe care-l impartim cu pustimea care-si disputa o bicicleta veche si fara frane in timp ce ploaia loveste cu tarie acoperisul.

Next slide

Dupa o lunga asteptare, profitand de o mica pauza de ploaie pornim pe drumul de intoarcere. Ploaia insa, probabil incercand sa recupereze intarzierea fata de prognoza 10, 12 de pe accuweather revine in in forta asa ca ne adapostim sub un pod pentru a asculta dezbaterile aprinse ale mormolocilor, despre vreme si situatia pretului noroiului de vulcan.

Next slide

Next slide

Plictisiti probabil de subiect, revenim intr-un final la drumul ud pe care-l parcurgem dintr-o singura, lunga si rece, de toamna, rasuflare.
Uzi si inghetati dar veseli ajungem la masina, dupa aproape 40 km facuti in total.

You have reached the last slide

Pornim spre Buzau, de data asta pe alternativa corecta prin Vernesti, chiar inainte de un nou set de ropote violente de ploaie care continua pana spre Urziceni.

Leave a Reply

*