To the black sea #2 – 2008

Au trecut aproape 3 ani de la experienta mea ciclista spre mare si mai mult de 1 an de la problemele cu genunchii. I tot acest timp, drumul pe care l-am facut atunci a fost ca un simbol al motivarii. Am slabit sa-mi usurez genunchii, am facut mici drumuri mai scurte de 100 km de fiecare data cand mi-am permis dar nu am reusit sa replic experienta drumului spre mare sau spre Sighisoara din acelasi an.

Acum, motivat si de marsul velorutionarilor si de schimbarea iminenta a ultimei cifre din varsta m-am decis ca in ciuda durerilor de genunchi care nu m-au parasit niciodata complet sa incerc sa gasesc:

  • cele 80% de motivatie mentala
  • si cele 20% de rezistenta fizica

ca sa sa rup rutina si sa o inlocuiesc cu ceva diferit. Pentru toti cei care citesc aici e important de zis ca in viata de zi cu zi stau si eu, ca majoritatea oamenilor, 80% din timp pe un scaun, in fata unui calculator. Incerc doar, de cate ori pot, sa merg cat mai mult cu bicicleta si asta inseamna de cele mai multe ori cateva zeci de km cu drumuri prin oras. Nu fac prea des un drum de cateva sute de km.

Asa ca, astazi de dimineata, m-am trezit la ora 4 si la 4:30 am pornit spre mare. Directia: Colentina – Urziceni – Slobozia – Constanta. Pentru mine, mersul cu cursiera de felul asta e o expresie foarte exacta a echilibrului cu timpul. Nu poti obtine nimic accelerand, fortand picioarele. Singura sansa sa ajungi la destinatie e ca in fiecare moment sa gasesti balanta intre efort si pretul acestui efort. Si pentru asta cel mai important e sa ignori orice informatie legata de viteza de deplasare sau de pinionul pe care esti. In schimb trebuie sa-ti asculti picioarele, sa nu apesi prea tare si sa nu dai in gol. Doar in functie de informatia asta trebuie sa schimbi vitezele.

La inceput e usor, ai energie, ai dormit, ai mancat. Nu trebuie insa sa consumi energia asta, trebuie sa o dozezi, sa pastrezi echilibrul momentului. Cu aceste ganduri am facut primii 30 km si am ajuns in judetul Ialomita odata cu rasaritul soarelui. Desi similar ca distanta cu iesirile spre Tancabesti efectul drumui necunoscut e foarte puternic. Nu exista insa nimic altceva in afara momentului curent. Exista doar apasarea pedalei, muschii care se contracta, usoara presiune in genunchiul stang cauzata de evaporarea celor cateva picaturi de sudoare. Apasarea mintii este cea mai grea, lucrurile din urma, problemele, taskurile. Sunt insa doar iluzii care incearca sa atraga ochiul mintii pe carari primejdioase. Nu e insa nimic, doar calmul respiratiei si contractiile muschilor.

Click for the original image
Trecand prin Urziceni ceasul din centru arata deja 6:30 cu litere rosii. Indraznesc pentru prima data sa ma uit la ciclocomputer. Am 29.5 km/h cu o medie de 29.5 km/h. Au trecut 60 km si odata cu ei mintea s-a scuturat de scame. In jurul meu, bula de timp ma inconjoara in perfecta liniste. Inspir, expir. Un jeleu de topeste pe limba cu incetinitorul, simt terminatiile nervoase ale limbii excitate de zahar. Si apoi o gura de lichid din bidon. O simt perfect racoroasa, energizanta. Un fior pe sira spinarii, de-a lungul muschilor si pe gat. Aceiasi racoare si energie. E liniste, imi constientizez si posed momentul de timp. Respir, pedalez, nu mai e nimic altceva, merg spre oriunde impins doar de timp.

Click for the original image
Pe la 8:30 fac prima pauza mai lunga la o benzinarie inainte de Slobozia unde imi umplu bidoanele. Velorutionarii si Lucian Mandruta au venit ieri pana la Slobozia, aflu pana la urma ca au plecat de dimineata la 8 spre Harsova. Acum e greu, e un motiv, un iepure dupa care trebuie sa alerg: sa-i ajung. Linistea e sparta. La Bucu, ma uit la ciclocomputer, am 32 km/h. Apas din ce in ce mai greu. Inspir, expir, 29km/h. Caut ceva, ma agat de moment. Iepurele alearga in fata, sa-i ajung. Genunchiul stang, cel mecanic, doare, simt durerea prelingandu-se spre calcai. Genunchiul drept, cel termic, e supra incalzit. Ma opresc, cam la 50 km de Slobozia. Respir, dau drumul gandurilor care alearga inainte. Raman din nou singur, gol inainte, gol inapoi.

Click for the original image
Trec podul, fac cateva poze, ma amuz de bariera care se deschide sa-mi faca loc sa trec. E deja cald, simt dogoarea pe gat si pe spate. Ii ajung pe velorutionari pe la 12:30 putin inainte de Harsova chiar inainte de o pauza indelungata. Sunt in jur de 20, cu cursiere, mtb-uri si echipament de tot felul. Ii apreciez pentru efort si motivatie. Merg ca sa arate ca bicicleta e un mijloc de transport si o solutie ecologica pentru problemele oraselor. Din pacate incep dealurile si un vant puternic din sens opus care ingreuneaza orice efort. Merg cu ei o bucata de drum.
Click for the original image
Vreau sa incerc sa ajung pana la 16 in Constanta ca sa ma intalnesc cu Rodiq asa ca ma lupt inainte cu vantul. La vale, cu panta de cel putin 30 grade deabia ating 30 km/h. Pentru cativa km iar inspir, pedalez, respir. Aproape de Crucea ma intalnesc cu alte grupuri, unele care au luat-o mai devreme, altele din Constanta. Merg in trena baietilor din Constanta pana trec de Mihail Kogalniceanu. Inca putin, ultimii km. Gata. Se duce vantul, se duc genunchii (desi o sa-i resimt ceva timp), ramane ceva diferit, nedefinit si inexplicabil, legat de mine si timp.

Click for the original image

3 Responses

  1. Bun, si cat ai facut in total pana la Constanta?

  2. 12h cu totul.

Leave a Reply

*