Ziua cea mai lunga

Ziua a inceput odata cu rasaritul soarelui cu puiul piu al lui Vladut pe drumul spre Maneciu, de unde, in cea mai lunga zi a anului planuisem o tura potrivita pentru asa zi.






















(Grohotis – Ciucas)

La 8:00 am plecat la drum: Cata, Dan, Radu, Sandu si cu mine, plini de voiosie si de vreme buna. Am inceput tot la vale, spre Homoraciu si apoi la dreapta, spre Manastirea Crasna. Un pic de asfalt, la vale, pentru incalzire si optimism.

Dupa Manastirea Crasna am continuat pe drum forestier, urcand in ritm domol inca cativa km. Drumul se termina intr-o bariera, dupa care urmeaza o poteca din ce in ce mai abrupta, parca ratacita, care face brusc la stanga si dupa o urcare rapida iese la marginea padurii, in gol. Un moment de respiro care pregateste urcarea adevarata, printre musuroaie de iarba, spre o culme si apoi alta, si alta, si alta. Transpiram din greu sub soarele arzator si ne bucuram de extra rezervele de apa si de adierea usoara pe care o gasim uneori la o cotitura.

Sus, la 1600, gasim drumul care serpuieste pe culmea muntilor Grohotis. Asta a fost urcarea cea mai grea. De acum doar drum. Ne resimtim, insa drumul iar urca si coboara, coboara si urca, pana aproape de Vf. Grohotis la 1700m. Sunt cateva turme de oi si cainii sunt mai mult sau mai putin prietenosi (in functie de ciobani).

Asteptam cu limba scoasa umbra si masa de pranz caci e deja aproape ora 2. Uitam insa de tot, pe o coborare rapida pe fundalul muntilor Ciucas. Nu uitam ca vom ajunge si noi acolo, in curand, speram.

Pauza de masa o facem chiar la primii copaci, langa un izvor. Atacam proviziile de paste, sandwitch-uri, skittles, batoane energizante si cam orice mai avem de mancare prin bagaje :)

Inca 2-3 km prin padure si ajungem in Pasul Bratocea de unde gonim pe asfalt pana la intrarea pe valea Berii. E ora 16:00.

Urcarea spre Cabana Ciucas pe care am facut-o deja o data anul asta si de multe ori in trecut e complet diferita acum dupa 8h de pedalat si multa diferenta de nivel acumulata, asa ca e mult de impins si o pauza la izvorul Alb e mai mult decat necesara. Aproape 2h pentru 600m de urcat si apoi o scurta ciorbita de fasole cu ceapa rosie.

De aici urmeaza partea cea mai spectaculoasa a zilei, prin padure, pe o poteca ingusta, foarte foarte tehnica dar complet ciclabila, intr-o coborare aproape continua si foarte foarte frumosa. Ajungem la Curmatura Stanei fara sa ne dam seama, chiuind. Ne inconjoara o lumina calda care patrunde parca in muschii obositi.

De aici continuam sa coboram, cu atentie mare, printre crengi, bolovani si un pic de noroi pana la Pasul Boncuta. Mainile ne sunt obosite, tensionate, gambele de plumb, dar a fost atat de frumos. Am uitat complet urcarea grea pana la cabana. Inca 12 km pe drum de tara, cu pietre si praf, in coborare usoara, in viteza, prin lumina rosie a asfintitului. Incet, incet, mintea de desface de trup intr-o caldura placuta si neuronii se inchid  pana nu mai ramane decat unul, cel de rezerva. Toti ceilalti, cu griji, probleme, munca, sanatate, bani, dispar, tac.

Ajungem in asfalt la ora 21:00, o data cu ultimele raze de soare. Ne echipam cu lumini puternice si pornim pe ultimii 15 km, in coborare si urcare intr-o cavalcada nebuna. Lumina clipeste, luminand-o inebunitor pe Cata in fata, in spate il aud pe Dan, si zeci de insecte, proiectile luminate, ma lovesc fara voie. Alergam de tunetele din spate, oboseala s-a inghesuit undeva si doar neuronul de rezerva controleaza reflexele. Incet, incet, in mintea mea ramane doar puiul piu si o toropeala calda. Reboot.

Bike route 2,196,104 – powered by Www.bikemap.net

One Response

  1. Frumoasa tura. Cred ca a fost greu dar a meritat. Bravo!

Leave a Reply

*