Cu Pelicanul pe Dunare

Prima data am mers cu caiacul acum foarte multi ani undeva in Olanda. Mi-aduc aminte cat de tare mi-a placut caiacul mic si rosu, canalele si cum ma intrebam oare de ce nu facem asta si aici la noi mai des. De atunci insa am mai iesit doar de cateva ori, pe Herastrau sau pe Snagov, intr-un sit-on-top. Astea fiind zise, e clar ca m-a tentat foarte tare idea lui Cip de a ne alatura grupului de la TID Romania pentru o excursie de 2 zile cu caiacul pe Dunare. Din pacate, pana m-am mobilizat eu locurile se ocupasera deja, insa Costin, care a organizat tura, m-a pus pe o lista de asteptare si cu cateva zile inainte mi-a scris un mail sa ma intrebe daca nu vreau sa vin cu o canoe.

Pelicanul

Pelicanul

In culmea entuziasmului, am ajuns luni de dimineata chiar un pic cam devreme la locul de intalnire, la rampa in Oltenita, Cip, Ioana, Cata si cu mine. Nu a durat mult pana am facut cunostinta cu Pelicanul, canoea Pelicanul, care urma sa ne duca pana la Calarasi. Un prim test la apa si cateva sfaturi de la Costin si Cip si am reusit fara prea mult efort sa ne intoarcem la tarm, fara sa facem o baie.

Bagaje

Bagaje

Singurul echipament special pentru tura asta a constat intr-un sac de 40l impermeabil si o punguta mica impermeabila pentru telefon. In rest, 2 mini-rucsaci si echipamentul de campare inchisi bine in saci de plastic de gunoi, din cei mai grosi. Palariile de soare, crema, ochelarii si manusile de bicicleta au fost si ele binevenite. Pe tarm deja se aliniasera 15 ambarcatiuni: caiace simple, caiace duble, sit-on-topuri, Pelicanul si alte cateva canoe ba chiar si o canotca. In canoe bagajele au intrat usor, legate cu cordelina pe centru, cu destul loc pentru mai multe. Intr-una din canoe, plina varf, se gasea si toata mancarea pentru prima seara si a doua zi la pranz, pe langa alt echipament. Mai greu un pic cu bagajele in caiacele mai sportive.

La apa

La apa

Dupa o scurta sedinta tehnica am pornit la drum (sau la apa). Citisem relatari din anii trecuti si ne asteptam sa auzim “om la apa”, insa dimpotriva, plecarea a fost foarte lina si asta a crescut imediat moralul celor un pic mai tematori dintre noi. Am inceput sa dam la pagaie, in fata pe o parte, in spate pe partea cealalta. Pelicanul e foarte stabil, insa pretul acestei stabilitati se vede in efortul necesar pentru inaintare. Nu a trecut mai mult de jumatate de ora pana am inceput sa resimt acest efort continuu. Pe de alta parte, intr-un caiac super rapid problema directiei era mai presanta in ciuda efortului mult mai scazut necesar pentru inaintare, orice forta prea mare, fara finetea necesara, cauzand pierderea directiei.

Padeland

Padeland

A mai trecut jumatate de ora, grupul se intinsese pe o distanta destul de lunga si in ciuda stresului de a ramane in urma, am inceput sa mai ridicam capul si sa privim in jur. O zi superba, soare, nici un nor, nici un pic de vant. Din cand in cand, cand ne apropiam de mal, auzeam pasarile cantandu-si ofurile sau bucuriile in padure deasa. Ne-am mai intrat in ritm, schimband din cand in cand partea de padelat pentru a obosi/relaxa alti muschi. Unul din avantajele pagaiei este ca te uzi foarte putin, spre deosebire de padela unde tot timpul ridici una din parti din apa si te stropesti. Cu pagaia dai continuu, dar nu te stropesti aproape deloc. Directia o tii din spate. Daca in spate padelezi pe o parte in fata padelezi pe partea opusa. Cand padelezi canoe tinde sa o ia in partea opusa celei pe cale padelezi si asa echilibrezi directia. Daca spatele e mai puternic decat fata atunci exista o tendinta de a pierde directia. Pentru a compensa, e suficient sa faci un pic de pargie in apa sau, la sfarsitul miscarii sa rotesti si sa tii pagaia un pic in apa pe post de carma.

Detaliile tehnice ne-au intrat insa destul de repede in reflex si dupa cateva ore nu mai aveam decat efortul de a padela continuu, un fel de caldura in toti muschii similara cu cea din turele de bicicleta dar in locuri complet noi. Cei din caiace insa pareau mult mai relaxati, padeland rar, stand cu picioarele la soare, facand poze si povestind.

Relaxare

Relaxare

Pe la ora 12:30 am ajuns la primul loc de pauza dupa un mic sprint care ne-a ars o buna parte din energie. Nu eram insa ultima barca, ba chiar eram in prima jumatate, deci frica de a ramane ultimii a fost nejustificata. In plus ne-am dat seama ca facusem deja 20km deci mai mult de jumatate din traseul dinprima zi. Asa ca o pauza de masa si un pic de odihna s-au dovedit bine meritate.

Dupa o ora am pornit la drum mult mai relaxati, incercand sa profitam cat mai mult de priveliste. Am scazut ritmul de padelat ajungand la insula care marca sfarsitul etapei pe la ora 16. Aici am pus tabara si in timp ce bucatarii pregateau masa, ca sa nu murim de pofta pe langa foc, am schimbat canoea pe caiacul cel sportiv mergand sa cautam pelicani pe o plaja putin in aval. Pelicani nu am gasit dar am gasit un super banc de nisip cu apa putin adanca, plin de lisite si cormorani. La intoarcere ne-am luptat un pic ca sa invingem curentul si sa pastram directia dar am lasat ancora intr-un golfulet chiar in spatele corturilor. Bineinteles ca nici una din barci nu are ancora asa ca le-am scos frumusel pe nisip, langa cort.

Insula

Insula

Am aflat cu ocazia asta ca Pelicanul, odata intors pe cu fundul in sus, era si masa mare a expeditiei pe care au inceput incet incet sa se stranga bunatati in timp ce lumea trebaluia pe langa corturi sau pur si simplu se odihnea la umbra. Obosit destul de tare dupa atata padelat, m-am luptat un pic cu somnul insa mirosurile de friptura si mancare au avut bineinteles castig de cauza asa ca am trecut la imbucat, mai intai o supa de crap cu bors si ardei iute, bunatate mare, si mai apoi gratare si cartofi copti. Am mancat pana la lasarea intunericului cand s-a aprins un foc gigantesc. Cautand lemne, nu am inteles initial de ce trebuie atat de multe, insa focul a ars repede ajutat de vantul care incepuse sa bata un pic dupa-amiaza. N-am mai rezistat insa mult si m-am bagat la culcare. Cum cu cat esti mai obosit cu atat somnul la cort e mai bun, pot sa zic ca am dormit foarte bine pana spre dimineata. Focul alungase cam toti tantarii si n-am avut nici o problema cu ei.

Focul

Focul

Cand m-am trezit, masa era deja pusa si oamenii incepusera sa-si stranga bagajele. Ne-am organizat si noi si pe la 11 am pornit din nou la drum. De data asta cu mult mai multa voie buna si relaxare, deja cu experienta castigata cu o zi inainte, am pornit la drum stand de vorba despre caiace, locuri de depozitare si TID. Am avut din nou noroc de o zi buna, cu soare, fara nori si vant si aproape pe nesimtite am ajuns la popas pe o plaja de nisip cu 10 km inainte de Calarasi, langa o insula.

Tocanita

Tocanita

Aici am facut pauza de pranz cu tocanita incalzita pe niste pirostrii facute din 3 padele legate cu cordelina. Am mancat in grup compact la umbra de sub un cort improvizat caci soarele incepuse sa arda foarte tare. Dupa masa am pornit iar la drum pentru ultima bucata din traseu pana in Calarasi, de unde ne-am intors cu un microbuz inapoi la masini, in Oltenita.

La taclale

La taclale

A fost o tura foarte frumoasa in care am padelat continuu ca sa dam Pelicanului aripi dar aspectul asta de exercitiu fizic, la care nu ma asteptam asa de tare, a fost doar un plus al aventurii. Organizatorii ne-au ajutat astfel sa avem o experienta noua, de neuitat si eu cu siguranta voi reveni, poate in caiac dar si in canoe. Au contribuit si vremea buna si mai ales organizarea impecabila. Daca e sa-i caracterizez, nu-mi vine in cap decat Costin, povestindu-i baiatului lui ca prefera sa stea sa faca gratarul decat sa manance, pentru ca vazandu-ne pe noi mancand si bucurandu-ne, creste si bucuria lui (cu referinte si citate din bunica lui).

 

One Response

  1. Mulțumim frumos de gânduri, m-am simțit bine să citesc.

    Se vede că ai experiență la scris. :)

Leave a Reply

*