Zero

Am scris despre cateva zile diferite. Ca e rau, ca e bine. Totul e de fapt gri. Unii oameni sunt ok altii nu sunt. Tot timpul sunt lucruri mai rele si tot timpul sunt lucruri mai bune. E o chestie de referinta.
Unul din sefi, atat de sef incat delegase toate partea de PR altcuiva si se multumea sa mestereasca serverele se plangea ca Parisul nu e deschis bicicletelor. I se parea periculos si prea plin de urechi. Mie imi vedea sa rad cu gura pana la urechi. Dar am tacut, am zambit. Si el era atat de suparat din cauza asta.
La cantina unul din consultanti, venit doar pentru cateva zile aici, era nespus de incantat de multitudinea de limbi, de secretare, modele, directoare. Compara asta cu cantina plina de ingineri din firma germana unde lucra. Am tacut si n-am zis nimic gandidu-ma la masuta mea de pe terasa.
Unele lucruri nu pot fi explicate sau intelese simplu. Care e referinta dupa care iti compari viata? Care e pretul ca sa poti trai intr-un oras atat de “neprielnic” bicicletelor? Care e pretul pentru o masuta pe terasa? Care e pretul pentru ziua de maine?

Leave a Reply

*