Dedesupt sta vecina, doamna S. N-am avut pana acum probleme serioase cu ea in ciuda celorlalti vecini care m-au prevenit ca este cam dificila. Singurul mister e baiatul doamnei S, A care, conform spuselor vecinei, locuieste cu ea. Pe el l-am vazut si mai rar, doar uneori pe la 2 noaptea aud voci tari si atunci stiu ca in fata casei este parcat un olcit vechi, busit cam peste tot. A este instalator si lucreaza tarziu.
Faza 1: denial. Am deschis asadar discutiile privind reparatiile necesare pentru casa. La inceput vecina a negat cu tarie orice problema, orice crapatura, orice necesar de reparatii asa ca singura solutie a fost sa creez frica. N-a fost foarte greu, o crapatura “noua” aratata aici, o stire de cutremur mentionata “in trecere” si iata ca vecina a inceput sa conceapa ideea unor reparatii. Copia hartiei de la structurist a fost si ea folositoare.
Faza 2: povestile. Din ce in ce mai interesata de problema reparatiilor vecina a inceput sa-mi povesteasca istoria casei, incepand de la unchiul care a construit-o prin 1930, pana la cutremurul din 40 si la reparatiile “recente” de acum 20 ani facute de A, baiatul [care are acum 45 ani].
Faza 3: actiunea. Cu permisiunea de principiu a doamnei S m-am apucat de hartii, cautat mesteri etc […] Ma asteptam bineinteles sa se iveasca probleme pentru ca doamna S nici prin gand nu visa ce planuri aveam eu. Pe doamna S nu pare sa o deranjeze nici mizeria, nici oameni, nici cimentul, daramarea sau reconstruirea zidurilor. Doamna S are probleme importante: trandafirii si sarma de rufe. Din pacate am aflat din tipete si urlete aceste lucruri de baza dar odata ce gradina a fost bine protejata si s-a respectat protocolul strangerii fara indoire a sarmei de rufe precum si depozitarea acesteia sub cheie, bormasinile, flexul sau betoniera nu au mai fost o problema. Sau aproape nici o problema caci doamna S nu pare sa inteleaga de ce lucrurile nu se mai fac: “bine” [fara o definitie a acestui “bine”] sau ca timpul costa si actiunile trebuie planuite din timp si oamenii nu trebuie sa stea nici un pic asteptand materiale sau instructiuni. Asa ca doamna S s-a inchis in casa si a incercat sa plece cat mai mult ca sa nu vada si sa nu auda, parca n-ar fi fost si casa ei.
Cat despre A, baiatul e bun la toate si doritor sa ajute, sa stea cu oamenii, si sa repare totul. Doar ca A nu poate trece mai departe de dorinta decat foarte greu. Promitand la greu, nefacand niciodata nimic, cel mult incepand si lasand neterminat, s-a dovedit ca cea mai buna metoda e sa ignor povestile si cheful de vorba si sa fac totul pornind de la premiza ca nu exista ajutor. Iar daca pana la urma se implica intr-o discutie decizia este bineinteles: “a mamei”. Asa ca, la sfarsit, m-am gandit sa il las si pe el totusi sa se ocupe de ceva, de intrarea de la doamna S. Iata ca pana in ziua de azi nimic nu e gata iar vecinii gospodari de peste drum: domnul D si domnul V au pornit un mic pariu: domnul D crede ca nu va dura mai mult de 3 luni in timp de domnul V inclina spre 1 an. Doamna S, cam trista, zice: are suflet mare, A.
La sfarsit: in concluzie doamna S e si ea de treaba doar ca e nevoie de un mic translator de importanta a problemelor in orice discutie pentru ca niciodata lucrurile importante nu sunt simplu de identificat. Pentru moment e problema craitelor care trebuie plantate in gradina. Seminte bine-inteles, vor fi gata la anul. Cat despre usa la intrare, geamuri, debarale ravasite, boxe, pentru asta mai e timp, poate luna asta va scoate hartia si plasticul [s-a terminat de dat cu lavabila acum 2 saptamani] de la usa, nu e graba. Bine ca face prajituri bune.
Recent Comments