Len Len's blog: work, cycling, cooking and more

Merg pe strazi si vad lucruri pe care acum 6 luni nici nu mi le puteam inchipui. Vad crapaturi adanci, buiandrugi lipsa, astereli cazute, sparte, rupte, burlane ruginite. Si nici nu stiu ce-i mai rau, asta sau casele portocalizate. Si totusi vad atatea lucruri frumoase. Un colt de geam, un cremon ascuns sub straturi de vopsea, o copertina de tabla cu 1 singur ochi intreg, tesute cu grija in piatra sau metal.

Intr-un mod ciudat am inteles apasarea comunismului in usile cu zavoare grele pe interior folosite cand familii intregi au fost fortate sa traiasca in cateva camere cu o bucatarie comuna sau in atitudinea nepasatoare fata de lucruri, in starea de ne-miscare si non-actiune, in starea de e bine si asa, de eterna nepasare. Ani si ani de lipsa de proprietate au lasat case frumoase intr-o stare dureroasa, termopanizate si portocalizate. (more…)

Spre deosebire de doamna S, care nu intelege de lucrurile nu se mai fac “bine” se poate spune ca am pornit in cautarea unei echipe cu niste standarde un pic mai joase. Nu ma asteptam sa gasesc usor sau foarte ieftin sau lucrurile sa se faca fara o constanta monitorizare. De fapt ma asteptam sa trebuiasca probabil sa schimb cel putin o echipa. Nefiind vorba de o “zugraveala” ci de ceva un pic mai complex cu pasi, etaje, zone, coordonari nu e de mirare ca am vazut/vorbit cu cel putin 8 echipe. De la mesterul smecherul care n-are nici schela si va face totul singur pana la firma care nu se oboseste sa vina sa vada ca sa trimita un deviz/estimare. Cert e ca anul trecut, prin august, cand am pornit toata nebunia n-am reusit sa gasesc pe nimeni. Am amanat asadar totul pentru anul asta, uitand de problema pana la 01 februarie cand situatia a fost un pic schimbata cu criza si iesirea din iarna. Asa ca am taiat de pe lista: mescherul, oferta cea mai scumpa si cea mai ieftina si am ales echipa lui V. Trebuie sa recunosc ca am ales ca mi-a placut omul, mi s-a parut ca se poate vorbi clar cu el, a avut mail pe care si-l si foloseste si nu mi-a cerut nici un avans.

Asa ca toata agitatia a pornit si a aparut si echipa: Nea Ion, Nelu, Nepotu, Mihai si Lucian. Nea Ion e mai batran si se pricepe la tamplarie si betoane dar se enerveaza repede si n-a lucrat decat la inceput. Nelu era mai tacut la inceput dar pana la urma, cand V l-a facut responsabil de santier aici a luat foarte in serios aceasta responsabilitate. Pana la urma el a lucrat cel mai mult aici, cu Nepotu. Nepotu e bun la toate, in special la tencuit si driscuit dar cand face o boacana toti il striga Cioara spre supararea lui Nea Ion. Mihai ar cam face treaba de mantuiala daca Nelu n-ar verifica tot ce face iar Lucian a lucrat doar un pic, stie sa faca glafuri si chestii de migala dar doar daca il verifici bine altfel s-ar da deoparte cu Mihai.

Ce-or fi crezut oamenii astia despre mine nu prea stiu dar cert e ca s-au obisnuit cu cateva reguli simple: orice etapa trebuie validata, daca e vreo problema ma cheama si oricum stau tot timpul pe capul lor. Cert e ca ceva n-au inteles, fie cum dau jos costumul si ma sui cu ei pe schela, fie cum ma apuc si curat vopseaua de pe lemnarie sau scara de adeziv asa ca intr-un final Nelu mi-a marturisit ca sunt un sef ciudat caruia nu-i e frica sa faca chestii. Treaba buna as zice care m-a flatat nitel dar pe care am si folosit-o ca sa le stranesc un pic orgoliul asa ca inainte de plecare, la intrebarea: “te caracterizeaza lucrarea asta Nelule?” mi-au facut din proprie initiativa tot balconul ca sa fiu multumit de ei. Si trebuie sa recunosc ca multumit am fost, atat de multumit incat ma intrebam uneori oare cu ce m-au pacalit de nu le gasesc problema. Ah, dar sa nu exageram, ca probleme au fost, dar fie standardele mele nu sunt ca ale doamnei S fie definesc rezultatul prea mult nu in termeni absoluti ci prin cost -> rezultat. Si in plus inteleg ca unele lucruri nu se pot face oricat ai plati si le-am facut singur [dar despre asta in alt post].

Asa ca in final as putea zice ca am avut noroc, lucrurile s-au insiruit bine. Si da, a fost un pret dar l-am platit la final, m-am trezit in fiecare zi la 6:30, am stat cu ei 95% din timp, am si lucrat cat de cat la ale mele, am stat in praf si mizerie dar ma asteptam la toate astea. Cert e ca a fost si fun sa-i ascult pe Nelu si Nepotu vorbind de Cleopatra si Vatican. De mirare? Nu, caci dupa program si Nelu si Nepotu se uita la Discovery si a doua zi Nelu il intreaba pe Nepotu: Nepoate, cine a fost Cleopatra? Nepotul se face ca nu stie si de acolo un amuzament colosal. Sau: Nepoate, ce stat e de fapt 2, stat in stat? Asta ca distractie in timp ce driscuie cu spor. Nelu a fost prin Spania pe unde a facut el ceva de s-a intors si a invatat ca in fiecare zi la 12 sa ia pranzul si uneori il invidiez pentru asta caci pentru mine era o mica fereastra de liniste sa mai lucrez un pic.

In final revin la noroc, sau poate a fost o alegere buna iar domnul D si domnul V au fost si ei de acord cu mine incat l-au luat pe Nelu si Nepotu sa lucreze si la ei, macar un pic, sa le mai treaca din febra reparatiilor.

La S-V sta domnul V, casa e plina de verdeata si din cauza asta e tot timpul o bucurie sa stau pe terasa. Domnul V e gospodar, la fel si domnul D care sta la S-E, peste strada. Domnul D tot timpul muta lucruri in aro pe care le duce la tara, repara la toyota noua (cu care nu merge niciodata la tara) sau trebaluieste la casa. La inceput domnul V era indiferent la reparatii iar domnul D era curios dar cam dadea din nas.

Incet incet domnul V a inceput sa ma intrebe de hartii, de echipa, de reparatii. Am simtit ca incepe sa se agite si el, sa curete, sa pregateasca. Intre timp, domnul D, “ursul” cum l-a poreclit mai tarziu muncitorii facuse deja multi pasi din poarta pana in poarta mea uitandu-se, inspectand. Asa ca dupa cateva luni echipa de la mine n-a trebuit sa mute betoniera prea departe, mai intai la domnul D si pe urma la domnul V.

Domnul D si-a reparat gardul iar domnul V un colt de casa de sus pana jos. Pacat doar ca o parte din verdeata a fost data jos. Cat despre domnul D, tot ma cheama pe la el sa-mi arate gardul alb si geamurile albe indemnandu-ma sa mai “inveselesc” si eu un pic casa dar de fapt cautand pretext sa mai imi arate ce bormasina sau carcher si-a mai luat [bine inteles pentru o operatie absolut necesara]. Ce bine il inteleg :)

Dedesupt sta vecina, doamna S. N-am avut pana acum probleme serioase cu ea in ciuda celorlalti vecini care m-au prevenit ca este cam dificila. Singurul mister e baiatul doamnei S, A care, conform spuselor vecinei, locuieste cu ea. Pe el l-am vazut si mai rar, doar uneori pe la 2 noaptea aud voci tari si atunci stiu ca in fata casei este parcat un olcit vechi, busit cam peste tot. A este instalator si lucreaza tarziu.

Faza 1: denial. Am deschis asadar discutiile privind reparatiile necesare pentru casa. La inceput vecina a negat cu tarie orice problema, orice crapatura, orice necesar de reparatii asa ca singura solutie a fost sa creez frica. N-a fost foarte greu, o crapatura “noua” aratata aici, o stire de cutremur mentionata “in trecere” si iata ca vecina a inceput sa conceapa ideea unor reparatii. Copia hartiei de la structurist a fost si ea folositoare.

Faza 2: povestile. Din ce in ce mai interesata de problema reparatiilor vecina a inceput sa-mi povesteasca istoria casei, incepand de la unchiul care a construit-o prin 1930, pana la cutremurul din 40 si la reparatiile “recente” de acum 20 ani facute de A, baiatul [care are acum 45 ani].

Faza 3: actiunea. Cu permisiunea de principiu a doamnei S m-am apucat de hartii, cautat mesteri etc […] Ma asteptam bineinteles sa se iveasca probleme pentru ca doamna S nici prin gand nu visa ce planuri aveam eu. Pe doamna S nu pare sa o deranjeze nici mizeria, nici oameni, nici cimentul, daramarea sau reconstruirea zidurilor. Doamna S are probleme importante: trandafirii si sarma de rufe. Din pacate am aflat din tipete si urlete aceste lucruri de baza dar odata ce gradina a fost bine protejata si s-a respectat protocolul strangerii fara indoire a sarmei de rufe precum si depozitarea acesteia sub cheie, bormasinile, flexul sau betoniera nu au mai fost o problema. Sau aproape nici o problema caci doamna S nu pare sa inteleaga de ce lucrurile nu se mai fac: “bine” [fara o definitie a acestui “bine”] sau ca timpul costa si actiunile trebuie planuite din timp si oamenii nu trebuie sa stea nici un pic asteptand materiale sau instructiuni. Asa ca doamna S s-a inchis in casa si a incercat sa plece cat mai mult ca sa nu vada si sa nu auda, parca n-ar fi fost si casa ei.

Cat despre A, baiatul e bun la toate si doritor sa ajute, sa stea cu oamenii, si sa repare totul. Doar ca A nu poate trece mai departe de dorinta decat foarte greu. Promitand la greu, nefacand niciodata nimic, cel mult incepand si lasand neterminat, s-a dovedit ca cea mai buna metoda e sa ignor povestile si cheful de vorba si sa fac totul pornind de la premiza ca nu exista ajutor. Iar daca pana la urma se implica intr-o discutie decizia este bineinteles: “a mamei”. Asa ca, la sfarsit, m-am gandit sa il las si pe el totusi sa se ocupe de ceva, de intrarea de la doamna S. Iata ca pana in ziua de azi nimic nu e gata iar vecinii gospodari de peste drum: domnul D si domnul V au pornit un mic pariu: domnul D crede ca nu va dura mai mult de 3 luni in timp de domnul V inclina spre 1 an. Doamna S, cam trista, zice: are suflet mare, A.

La sfarsit: in concluzie doamna S e si ea de treaba doar ca e nevoie de un mic translator de importanta a problemelor in orice discutie pentru ca niciodata lucrurile importante nu sunt simplu de identificat. Pentru moment e problema craitelor care trebuie plantate in gradina. Seminte bine-inteles, vor fi gata la anul. Cat despre usa la intrare, geamuri, debarale ravasite, boxe, pentru asta mai e timp, poate luna asta va scoate hartia si plasticul [s-a terminat de dat cu lavabila acum 2 saptamani] de la usa, nu e graba. Bine ca face prajituri bune.

Spre N-V e o casa care are mult calcan in curtea mea de lumina la fel cum si eu am mult calcan al casei scarii spre ea. Totusi casele se ating foarte putin, cam 1m. Accesul e de pe o strada paralela insa poarta e acoperita cu tabla inalta, la fel si geamurile, nu exista sonerie si bataile repetate in poarta sau in geam n-au dat nici un rezultat. Vecina de jos, doamna S mi-a povestit ca acolo sta “nebunul”. I-a spart geamurile, n-are apa, n-are curent, nu iese, nu vorbeste, a spart zidul sa intre in casa ei, a pus ceva puturos intr-o noapte de vara si multe altele. Asa ca nu vrea sa auda de el. Putin mai departe, un alt vecin cunoaste si el povestile si completeaza: “asteapta si acum sa vina americanii”. Asa ca m-am pus pe spionat cautand un moment cand “nebunul” iese in curte. Dupa cateva zile il vad. Strig: “Buna ziua!” Nu se intoarce, nu ma aude. Cobor jos repede si ma cocot pe gardul care ne desparte: “Buna ziua!”. De data asta ma aude, se uita la mine si fuge repede inauntru.

Dupa inca cateva zile de spionat il vad din nou, fuga iar jos, de data asta ma sui pe scaunul pregatit dinainte: “Buna ziua!”. Se intoarce spre mine: “Buna ziua”. Ii zic ca as vrea sa fac niste reparatii, sa repar tencuiala cazuta, etc. “Bine”, zice si fuge iar in casa pana sa-mi revin din uimire.

Iar astept cateva zile, o saptamana, pana il prind din nou, alerg, scaunel: “Buna ziua, stiti, cu reparatiile…” De data asta are chef de vorba. Ma pofteste la el in curte, peste gard, bineinteles. Ma duc iau scara si o previn si pe vecina de jos sa vina sa asculte, ca martor, ma gandesc. Ma sui pe scara la el in curte, vecina se aseaza pe scaunel. Aflu ca il cheama domnul F. si in ciuda faptului ca e imbracat intr-o pijama rupta si niste papuci cusuti imi povesteste despre constructii, despre casa in niste termeni coerenti. Nu e foarte batran, pe la 50 ani. E super ok sa repar calcanul (oricum el il vede), pot sa pun schela. Foarte incantat dau sa plec dar domnul F. are inca chef de vorba si incepe sa-mi arate niste crapaturi, imi explica cum i s-a crapat casa cand s-au construit niste blocuri la cateva strazi mai departe (ca s-a miscat pamantul), cum fierul e rau (si-mi arata un stalp unde a cazut tencuiala si se vede o bucata de fier beton, deh! ca fierul s-a incovoiat si a spart totul) … apoi ma roaga sa-l astept un pic, vine cu un borcan si-mi explica cum substanta de acolo e de la cutremurul din 77 pentru crapaturi … dar de fapt si el vrea sa-si repare casa … si o sa o dezmembreze si o sa o mute un pic mai incolo, si-a facut si calcule … dar la fel de bine face un bloc … sau se muta la tara … ca oricum e poluat aici … dar la cum e situatia politica mai astepta poate un an…

… dupa aproape o ora jumate trec din nou gardul si ma duc in cautarea vecinei care plecase de mult. O gasesc laudandu-mi rabdarea.

Deci vecinul fiind de acord am pornit toata agitatia. Domnul F a fost foarte cooperant si spre amuzamentul muncitorilor in fiecare zi cu soare a iesit sa faca plaja pe bancuta intr-un slip mov deschis, in celelate trebaluind la o cutie veche de aspirator. M-a numit prietenul lui si a tinut si muncitorilor toate teoriile posibile, bineinteles ca sa ma ajute pe mine. Asa ca nu-l voi numi pe vecinul de la N-V niciodata altfel decat domnul F si voi incerca sa-i zic totdeauna buna ziua, cand il zaresc de la balcon (doar daca cand il zaresc face pipi la canal atunci nu-i voi zice nimic).

La N-E, la parter sta doamna D, vecina de jos o cunoaste bine asa ca n-ar trebui sa fie nici o problema. Au vorbit intre ele si e ok sa punem un picior de schela in curtea de lumina, nu deranjam nimic si pe urma curatam bine. Doar ca doamna D sta la parter si mai sunt 2 etaje iar doamna D e certata si cu cei de la primul etaj si cu doamna de la ultimul etaj care sta pe balcon toata ziua urmarind ce se mai intampla pe strada. Doamna de la ultimul etaj e cunoscuta reclamagioaca, mai ales ca vecina de jos mi-a povestit ca mai demult a pus o antena de bulgari (oare ce inseamna demult) si doamna de la ultimul etaj a reclamat ca s-a batut un cui in zidul casei ca sa prinda antena. Asa ca desi doamna D e de acord trebuie vorbit si cu celelalte etaje. Din fericire la primul etaj nu pare sa fie nimeni in momentul de fata. Mai ramane doar doamna de la terasa. Nici vecina de jos nu vrea sa vorbeasca cu ea si nici nu pot sa ma duc cand e doamna D pe acolo. Trebuie gasit momentul cand doamna D nu e acasa ca sa pot vorbi in liniste. Hmm, in liniste? nu prea, caci vecina de sus nu catadicseste sa coboare si e si putin surda, asa ca urlu cat pot de tare: “Sunt vecinul … de langa, o sa fac niste reparatii, sper sa nu va deranjez prea tare, imi cer scuze, etc.” Cumva luata prin surprindere vecina bolboroseste ceva: “sa aveti grija de ziduri”. Perfect. Din pacate cand sa ies din curte doamna D tocmai venea, e vesela insa, are chef de vorba. Se plange de vecina de sus, de vecinii care nici nu sunt acasa. I s-a stricat electrica acum ceva timp (cativa ani) si ia curent de la alt vecin prin niste prize agatate prin curte. I recomand niste electricieni asa ca doamna D e multumita si ma lasa sa plec dupa ce se mai plange un pic de vecinii de sus.

Chiar de Paste, cand tocmai se terminase tot, ma intalnesc cu doamna D, nemultumita ca a ramas niste mizerie undeva ascunsa sub scara. Imi cer scuze si-i duc un buchet de flori (oricum planuiam sa ma duc sa-i multumesc). Foarte incantata, doamna D uita de mizerie si de vecini pentru un moment…

… nu pentru mult pentru ca la urmatoarea intalnire pe strada imi zice: “nici nu stie vecina de jos ce noroc are cu un vecin asa gospodar” :)) De treaba doamna D, mai ales ca intr-un final, cuprinsa si ea de febra reparatiilor pe care am pornit-o pe strada a chemat si ea oameni si au sapat strada sa repare cablul de electrica.

N-am mai scris de mult. A fost prea mult focus, prea multa concentrare, prea multa aventura ca sa mai ramana loc si de scris. Alergatura, probleme, solutii, schele, beton si stropi. Unii oameni la 30 ani pleaca in Nepal sau fac copii dar si reparatia unei case e o aventura inabusitoare si liberatoare in acelasi timp. De la identificarea problemei, la alergatul dupa hartii, la cautat si ales echipele, mesterii, la urmarit, negociat, facut si desfacut este o logistica care m-a tinut intr-un ritm frenetic in ultimele luni. De la extaz la agonie si de la fericire la depresie fiecare zi intre 6:30 si 20:00 a fost santier. Asa ca aventura mea a fost sa nu cad pana la sfarsit, sa lucrez cat de cat intre timp in zgomot de bormasina si betoniera si sa pot sa ma bucur la sfarsit. Nu sunt inca la sfarsit de tot dar e timp si de scris, incet, incet pe masura ce o mare relaxare incepe sa se simta in aer.

Cineva ma intreba intr-un comentariu daca mai sunt pe aici. Nu, n-am murit, dar si daca as fi murit n-as fi avut timp sa-mi dau seama de asta. Stiu insa care e reteta de stropi: 2 galeti de nisip la 2 de ciment. Si nu, fara var, ca pateaza.

A face orice fel de reparatii la casa inseamna nici miai mult nici mai putin decat un extra job. Si ca in orice chestie, daca vrei sa o faci bine trebuie cel putin sa urmezi urmatorii pasi: documentare, gasirea celor care vor implementa, urmarire continua si corectie, receptie. Toti pasii astia si mai ales cel de urmarire continua si corectie reprezinta un efort concentrat si zilnic.  Dar acum, dupa 5 saptamani de santier nu mai sunt in stare sa povestesc nici despre structuristi, nici despre ingineri, mesteri si nici despre calfe, tencuieli sau cofraje. Despre finisaje nici ca ar mai putea fi vorba. Dar nu, nu sunt in vacanta.