Posts Tagged ‘world’

Vienna, day 3

Schönbrunn

Schönbrunn

Zoo

Zoo

Vienna, day 2

Belvedere

Belvedere

Museums quartier

Museums quartier

Vienna, day 1

Naschmarkt

Naschmarkt

Hofburg

Hofburg

Prater

Prater

Danke frumos!

Disciplined or tamed

In the first day at Nice we went into a shop for children. Most of them where soundless, quiet. Alex tried to play with one of them. He seemed the same age but his face was tired, aged. He had circles around the eyes and made no sound. When he fall he did not scream. He did not cried. His father raised him but his expression was still, petrified. (more…)

T

Azi e ultima zi. Pe masura ce scriu documentul de analiza imi vin in cap intrebari noi insa toti par multumiti cu rezultatele deja primite. Azi e vineri si prea multe intrebari nu au ce cauta. In plus au ramas cateva din margelele de ieri de cules de pe jos. Colegul meu vine deabia inainte de pranz. A facut un document de 3/4 pagini si nu intelege ce tot scriu. O sa i-l dau lui sa-l foloseasca cum vrea, nu-mi pasa. Imi doresc sa am grija de flori, de casa, sa vad ceva crescand. Cred ca aseara am visat ca aveam o casuta din barne de lemn undeva pe un deal si aveam mainile pline de pamant de la cules cartofi. Ar fi fost un vis frumos.
Am plecat, vroiam sa scriu in aeroport despre oameni, unii din ei foarte ok, despre lumi diferite si despre timp dar m-a sunat cineva si m-am apucat sa fac un alt document. Poate scriu maine, acum vreau doar sa inchid tot.

T – 1

Nici nu-mi mai aduc aminte cand a inceput ziua de azi. Mi-aduc aminte doar putin soare. Pe urma o multime de voci, politica, discutii. Prea multe discutii, luate de la capat, intoarse, ametite. Blocati, 4 oameni intr-un birou incercand sa defineasca probleme. Alti oameni decat ieri, aceleasi probleme luate de la capat. Din birouri diferite problemele si solutiile sunt cu totul altele. Suntem intrerupti doar un pic. Agitata, o sefa vine, rupandu-si intre timp colierul care curge prin birou. S-au “pierdut” 6 milioane. Toate situatia financiara din ultimele zile a determinat o corectie de buget pentru piata respectiva si softul nu stie sa faca asa ceva, de unde rapoarte gresite si 4 oameni pe jos cautand margele de plastic…

E aceiasi poveste, spusa de fiecare. Birouri, oameni, politica cu mici pauze anuale pentru targuri. A fost de curand unul si asta umple discutiile de la pranz. O viata intr-o cutie intr-o cutie intr-o cutie intr-o corporatie si lume exagerata, diforma. Par sa se fi pierdut orice norme de bun simt fiind inlocuite cu o geometrie care e atat de departe de lumea de acasa. Unii din oameni sunt ok, chiar foarte ok, se poate discuta, sunt curiosi, inteligenti. Si totusi la fel prinsi, acceptand axiomele vietii de aici.

Dupa pranz au venit toti, pentru fiecare sistem. Fiecare stie sa faca tot, nici unul nu vrea sa faca nimic de fapt si in realitate foarte putini stiu exact cum s-ar face oricare din chestii. Sunt toti functional-comerciali cu mai mult sau mai putine cunostinte tehnice. O parte din ei au sperat sa fie o discutie de vanzari si nu una practica asa ca au fost luati prin surprindere. Oricum sistemele sunt atat de complexe, atat de vechi incat nimeni nu stie nimic despre ele. Compania care le-a facut a fost de mult cumparata, inghitita. Toti incearca sa vanda niste ore de consultata. Alti oameni care sa vina aici, sa stea in birouri, sa mearga la cantina si pe urma din nou in birouri pentru catva timp. Eu n-am nici un fel de chef sa imi cada in cap ceva imposibil si sper sa n-am nimic de-a face cu toate modificarile care trebuie facute. Nu vreau sa vand nimic, vreau doar o solutie simpla, ceva facubil, cu pasi precisi si inainte de asta sa aflu toate problemele si ce se poate face practic. Niste informatii clare si cate raspunsuri intr-un document. Din fericire cel putin unul din sefi pare sa vrea si el asta.

Pana la urma intalnirea se termina. Ramanem in patru. Deja nu mai ascult nimic, am deja in cap imaginea cu ce o sa propun. Din toate discutiile am ajuns la cele cateva puncte pe care le scrisesem ieri. Maine o sa trebuiasca sa reiau discutia punand doar problemele practice. Am obosit infiorator. O arsura amaruie incepe sa se scurga prin oase, maini in timp ce afara se intuneca, e aproape 8. Din lumea mea toate lucrurile de aici n-au nici un fel de materialitate. Prinsi in cutiutele lor, joburi pe care spera sa le aiba pana la “retraite” mi-aduc aminte de niste robotei stricati, imperfecti. Ma gandesc la analizele din ro. Discutii brutale, necivilizate dar deodata problemele de acolo par mai reale, cu solutii construibile. Aici totul e civilizat, perfect, dar prin niste intrumente atat de abstracte, atat de birocratice incat par sa fi pierdut orice legatura cu realitatea. Mari corporatii, mare birocratie, mare politica si o mare de functionari. Si in final relatii, multe multe relatii. Aceiasi baza, alta forma.

Unul din sisteme nu merge si unul din consultantii care-l reprezinta, prins la locul faptului, incearca sa explice. Blocat in blocajul lor ma decid sa plec. Ajung la hotel pe intuneric. Pe drum ma opresc la un traiteur asiatique. Ma gandesc ca suntem atat de multi incat doar pentru dreptul de a trai pretul a devenit prea mare. Ne vindem ca obiecte in niste cutiute si suntem fericiti cu asta. Suntem fericiti daca costam scump si mergem la targuri care ne fac sa ne simtim importanti. Ne raman cateva momente pentru mersul cu metroul si o piesa de teatru si speram la o “retraite” pe care multi dintre noi nu o vor apuca. Nu facem decat sa “trecem” zilele, una dupa alta in zumzetul de cantina si birou. Ce ramane?

T – 2

Dus, escargot, 20 min pe jos, client. Deja rutina. Mi-am petrecut dimineata incercand sa aflu mai multe. Mai bine sa vorbesti cu cat mai multi din cei implicati chiar daca informatia a fost deja centralizata. Iriti un pic dar tot timpul obtii ceva nou. Asa ca am stat si am discutat cu seful DSI despre arhitecturi si dorinte mai mult sau mai putin realizabile.

Deja de ieri aveam un plan sa scap dupa-amiaza. Sa ma duc “pour dejeuner” la firma in Paris si sa raman acolo pana la sfarsitul zilei. Zis si facut. Scapat destul de greu de agitatia discutiilor de dimineata m-am trezit, dus de val, intr-o imbulzeala infioratoare in metroul 13 dupa 10 minute de asteptat in statie. Un peron intreg s-a varsat in metroul deja plin strangandu-ma si inpungandu-ma.

Am ajuns in Paris dupa aproape o ora si 2 metrouri. O alta fata a orasului, mici restaurante, bloculete mai sic, mai cunoscut. Am mancat una din ultimele portii de dorada cu legume la “cantina” cealalta, restaurantul preferat al celor de aici.
Mai familiar, mai putin stres insa o perindare continua a tuturor celor care, profitand ca am trecut pe acolo s-au hotarat ca sunt cateva chestii de discutat de la planuri pentru saptamanile viitoare pana la problema mai practica a modului in care voi orienta analiza la care lucrez acum. S-au perindat unul dupa altul pana cand intr-un final am scapat.

Ametit am pornit pe jos spre Republique si apoi tot inainte pana la Saint-Lazare. Frant, dupa aproape 1h de mers pe jos am reusit sa las aproape toata ziua undeva inapoi, insa am decis ca urmatorul laptop sa fie mult, mult mai usor. Am luat metroul si am ajuns intr-un final la hotel. Din nou zlavia si smochine. La televizor despre aglomeratia din metroul 13 :)

Bullot, metro, dodo …

T – 3

M-am trezit cu soare si frig. Chiar si dupa un escargot (pain au raisins) si 20 minute de mers pe jos am ramas cu mainile inghetate asa ca valul de oameni iesiti din metrou m-a luat pe sus, m-a invartit. M-am lasat dus.

[Ok, nu zic nimic despre ce fac]

Nu dureaza prea mult si sunt prins intr-o discutie stupida despre responsabilitate. 3 oameni, suparati ca unul din sisteme nu merge de vineri incearca sa dea vina unul pe altul si pana la urma se hotarasc sa dea vina pe cei ce nu sunt de fata si sa scrie mailuri pentru a afla a cui e responsabilitatea. Nici unul nu cauta o solutie sau incearca sa rezolve problema. Cum toata discutia poate dura zile ma decid sa intervin. Problema, la nivel cel putin basic de configurare imi arata ca de fapt nici unul din cei de fata nu are vreo idee despre ce e vorba. Asa ca o solutie, e adevarat temporara, dar pe care ar fi gasit-o pe google oricine cat de cat motivat sa rezolve in loc sa paseze mi-a adus macar un avantaj: un IP si acces la net, evident filtrat.

Din cand in cand mai vin oameni, stau de vorba, nu se grabesc. Incerc sa-i ignor. Cineva povesteste cum si-a pierdut el toata vacanta avand grija de sotia care s-a imbolnavit. Cum a putut sa faca asta chiar in vacanta?

La pranz sunt sfatuit sa-mi inchid laptopul intr-un sertar ca sa nu se fure. Mananc pui cu piure in zgomotul asurzitor al cantinei in care rasuna toate limbile pamantului. In dreapta engleza, in stanga spaniola, ambele prea tari pentru orice fel de conversatie in mijloc.

Problemele sunt clare, exista doar ca am impresia ca toti cauta o solutie miraculoasa si imposibila. Ma limitez la a cauta solutii simple.

Scap destul de greu aproape de 19, chiar cand colegul meu incepe sa-mi enumere noi probleme, din cand in cand pare sa-si aduca aminte de cele 2 fetite si incepe sa munceasca, pe urma uita si ia o pauza. Chiar daca detaliile tehnice nu sunt foarte clare are o imagine foarte buna de ansamblu si cunoaste sistemele bine. E doar timpul asta care trebuie umplut zi de zi care i-a incetinit ritmul.

Iau metroul pana spre centru. E deja totul inchis, o iau incet incet inapoi pe jos printre magazine orientale, saormerii, traiteurs grecs. E deja 9, obosit, nu mai rezist “boulangerilor” orientale si intru in a 3-a. Imi iau un rotocol portocaliu. Un sul fin, aproape transparent din faina si miere (zlavia). E bun si dulce. Pe urma imi pare rau, dar e deja tarziu, sunt in pat.

T – 4

Am plecat din Bucuresti cu inima stransa, parca niciodata nu mi-a fost asa de greu sa plec. “Misiunea” asta parea o lesa grea, un pret prea mare de platit. Nu mai am “curiozitatea” de la inceput. Inteleg pretul si ce obtin cu asta. Si nu, nu e vorba de bani ci de ceva un pic mai subtil.
Dar ieri era greu, combinat cu hubloul intunecat si zborul cam agitat (sau poate era la fel ca de obicei, doar maximizat de restul starilor) n-am reusit sa dorm si mi-am petrecut timpul numarand minutele pe ceasul vecinului – singurul moment cand imi lipseste un ceas de mana e atunci cand zbor.
Spre final se mai curatasera norii si prin gaurile de pamant se vedeau luminile galben-portocalii-cald ale aglomerarilor.
Poate pentru ca simteam nevoie de un pic de “penance” am luat metroul. Am schimbat de 2 ori, de fiecare data intrand intr-o lume mai murdara pana ce am iesit intr-un final, in Istambul, sau cumva pe aproape. Trecut putin de miezul noptii, plin de oameni, kebab, magazine deschise as fi putut chiar sa-mi cumpar un covor persan cu un upgrade de culori fosforescente.
Dupa 1h de masina, 3h de avion si 2h de aeroport si metrou am adormit intr-un final intr-un pat inghesuit intre doi pereti uitandu-ma la Grey’s Anatomy in franceza.

Poze Paris, Laval iul 2008

Poze Paris, Laval iul 2008

laval * (32 Slides)
paris * (30 Slides)

More photos:Poze Paris, Laval iul 2008