Sunt un pic pretentios in legatura cu torturile asa ca cea mai eficienta solutie mi s-a parut sa-mi fac unul singur. Rezultatul a fost delicios si racoros, fara a fi atat de strong ca prajitura de lamai. Pentru mine, tortul perfect.

Chiffon lemon cake Chiffon lemon cake

Blatul

Operatiunile incep prin a spala bine 5 lamai mari. Cu multa energie ca sa eliminam ceara cu care sunt acoperite. Apoi radem lamaie pentru coaja si le stoarcem pentru zeama. Intre timp incalzim cuptorul pana pe la 175C.

Separam apoi 3 oua in 2 recipiente.

Peste galbenusuri punem 1/4 cana ulei, 1/3 cana apa, o lingura zeama lamaie, 2 linguri de coaja rasa de lamaie, o fiola de esenta de vanilie, 1/4 lingurita de sare. Le batem usor cu un tel si apoi adaugam 3/4 cana faina amestecata cu 1/4 lingurita de bicarbonat si 3/4 cana de zahar. Omogenizam bine.

Albusurile le batem cu un mixer, dupa ce s-au intarit putin adaugam 1/4 lingurita de sare de lamaie si o lingurita de zahar si batem bine pana se intaresc bine.

Amestecam cu o spatula continutul celor 2 recipiente cu grija. Punem la cuptor pentru 40min. Eu am pus un timer la 20min si apoi am verificat din 10 in 10 min cu o scobitoare. Am folosit o tava de 15x20x6cm. Dupa ce e gata trebuie sa se raceasca inainte de a putea fi scoasa din tava.

Crema

Intr-un recipient care nu se lipeste punem 4 oua, 1/2 cana zeama de lamaie, 1/2 cana zahar, 2 linguri de coaja rasa de lamaie. Amestecam bine cu un tel si apoi punem la foc mic, cel mai mic pentru aproape 10 minute amestecand continuu pana cand crema se ingroasa (am vazut folosita expresia: pana ramane pe fundul unei linguri de metal). NU SE FIERBE. Luam de pe foc, strecuram si amestecam 4 linguri de unt. Lasam un pic sa se raceasca si apoi acoperim cu o folie de plastic care atinge suprafata (ca sa nu faca crusta) inainte sa punem la rece. Am lasat cam 2h la rece timp in care s-a racit si blatul si apoi am asamblat. Pentru o aroma speciala se poate pune in crema levantica alimentara cam 1 lingurita sau se poate decora cu levantica.

Pofta buna si La multi ani!

Comments:

mazilique -

sluuuurp!


len -

cam asa, cam asa :)


Zazuza -

dap. tre sa agree cu Mazi :D! arata foarte foarte bine! e o conspiratie a lamailor in blogosfera, bag sama :D


len -

Merci. Vine vara, caldura, trebuie ceva racoritor. Pun si reteta in curand.